S-a stabilit cauza oficială a incendiului din Grecia în care au murit 87 de persoane

Ultima actualizare:

    87 de oameni au murit din cauza incendiului din GreciaFoto Getty Images
87 de oameni au murit din cauza incendiului din GreciaFoto Getty Images

Incendiul din Grecia a furat peste 80 de vieți, iar cauza stabilită de cercetători a fost inconștiența și neglijența. În urmă cu doar câteva zile un incendiu s-a extins pe 98% din suprafața orașului Mati din Grecia, distrugându-l aproape în totalitate. Până în prezent, 87 dintre persoane au decedat, 11 se luptă cu moartea la terapie intensivă, iar în jur de 200 de oameni au fost răniți grav.

Totul ar fi început din cauza unui foc aprins din inconștiență, un localnic a dat foc unor lemne și nu se gânde că totul se va agrava și se va răspândi atât de repede. Focul s-a propagat cu repeziciune, iar până în prezent s-au stins din viață 87 de oameni, conform digi24. 

Deși poliția l-a identificat pe făptaș, numele lui nu a fost făcut public, dat fiind faptul că toată această tragedie a provocat multă revoltă în întreaga lume. Suspectul ar fi încercat să-și ascundă fapta, el a pus apă peste lemnele aprinse de el, pentru a nu putea fi identificat. 


    Flăcările au șters Orașul Mati de pe fața PământuluiFoto Getty Images
Flăcările au șters Orașul Mati de pe fața PământuluiFoto Getty Images

11 persoane se luptă în prezent cu moartea în spital la terapie intensivă, iar aproape 200 de victime au rămas cu răni grave. Orașul Mati a fost distrus în proporție de 98%, iar foarte multe case au fost distruse în întregime. S-ar putea spune că orașul Mati ar fi fost șters de pe fața pământului. 

Poliția și cercetătorii au mărturisit că fiecare casă ar avea nevoie de reconstrucții și recondiționări, iar sumele s-ar ridica la 6.000 de euro de fiecare. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Orașul Predeal  Foto Primăria Predeal  facebook (2) jpg
sylvester 6897648 1280 jpg
vin pexels jpg
marturiile emotionante ale fetitei din romania care a primit o scrisoare de la papa leon ei sufera foarte tare raman fara parinti 1034292 jpg
Dr  Vlad Ciurea, foto Facebook jpg
Bancnote lei bani FOTO Shutterstock jpg
BeFunky collage   2025 12 27T142503 234 jpg
Turiştii au luat cu asalt pârtiile de pe Valea Prahovei. Foto: ADS
image
actualitate.net
image
actualitate.net