S-a căsătorit cu amicul fiului ei, în vârstă de 15 ani! Cum îşi motivează femeia decizia VIDEO

Ultima actualizare:

    Lisa s-a îndrăgostit de amicul fiului ei, care avea atunci 15 ani Foto: Captură Youtube
Lisa s-a îndrăgostit de amicul fiului ei, care avea atunci 15 ani Foto: Captură Youtube

Caz absolut incredibil. Lisa Clark, o femeie din SUA, a intrat în atenţia presei, după ce, la vârsta de 36 de ani, s-a îndrăgostit de unul dintre prietenii fiului ei, în vârstă de 15 ani.

Aceasta a ajuns chiar să se căsătorească cu băiatul, după ce a rămas însărcinată, informează The Mirror.

Toată povestea a început pe când băiatul avea 14 ani, deşi femeia susţine că ea ştia că are 17 ani. Lisa trecea în acea perioadă printr-un divorţ. Amicul fiului ei a sprijinit-o în momentele grele şi în acest fel s-au apropiat tot mai mult.

"Beam foarte mult în acea perioadă. Tatăl meu tocmai murise şi treceam printr-un divorţ foarte urât, după o căsătorie în timpul căreia am fost înşelată. El era acolo şi era foarte insistent. Pur şi simplu s-a întâmplat. A fost o nebunie. O prostie pe care o regret", a povestit femeia, conform aceleiaşi surse.

Ea a mai declarat că a făcut şi închisoare din cauza că a făcut sex cu un minor. Cei doi s-au căsătorit când el a împlinit 15 ani şi au devenit părinţi pentru a doua oară. Din păcate, relaţia nu a durat şi au ajuns să se despartă.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Creier jpg
mako ungaria jpeg
frig in casa jpg
image png
https   www g4media ro  wp content uploads 2024 05 elcen webp
index webp
condens jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net