Refugiat, împuşcat mortal în Bulgaria

Ultima actualizare:

    Un refugiat afgan a fost împuşcat în BulgariaFoto: AFP
Un refugiat afgan a fost împuşcat în BulgariaFoto: AFP

Un refugiat afgan a fost împuşcat joi seara, într-un incident, în sud-estul Bulgariei, la frontiera cu Turcia, şi a murit în drum către spital, a anunţat Ministerul bulgar de Interne, potrivit AFP.

"Un grup mare de migranţi ilegali a încercat să pătrundă în Bulgaria, din Turcia. Un bărbat a fost rănit prin împuşcare într-un incident şi a murit în drum către spital", a declarat o purtătoare de cuvânt a ministerului bulgar, potrivit mediafax.ro.

Incidentul a avut loc joi seara (15 octombrie) în apropiere de localitatea Sredeţ, a adăugat ea, precizând că bărbatul era din Afganistan.

Conform unei surse guvernamentale, care a vrut să rămână sub protecţia anonimatului, o încăierare şi un schimb de focuri a izbucnit după ce autorităţile de frontieră au încercat să reţină aproximativ 40 de "imigranţi ilegali" care trecuseră frontiera din Turcia în Bulgaria.

Toţi refugiaţii erau bărbaţi, iar unii erau înarmaţi, a mai declarat sursa citată, care a precizat că, potrivit unei anchete preliminare, toţi ar proveni dn Afganistan. O anchetă este în curs.

Premierul bulgar Boiko Borisov a fost informat despre incident în timp ce se afla la Bruxelles, la un summit pe tema crizei migraţiei. El a părăsit reuniunea înainte de final.

"Premierul Borisov m-a informat chiar înainte să plece. În opinia mea acesta este următorul argument pentru cât de importantă a fost discuţia noastră în această noapte  (nr.: joi spre vineri)", a declarat pentru presă preşedintele Uniunii Europene (UE) Donlad Tusk la finalul summitului.

"Protejarea frontierelor noastre externe este principala prioritate în prezent. Desigur, domnul Borisov este absolut conştient de faptul că noi suntem gata să-i ajutăm", a adăugat Tusk.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
weekend distractie jpeg
nava scufundata jpg
Ulpia Traiana Sarmizegetusa Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (10) JPG
itp 1024x681 jpg
Peste alb jpg
supermarket 5202138 1280 jpg
banner pensii png
piata gorjului jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net