Referendum în Grecia: Mai întâi la bancomat

Ultima actualizare:

    Încă de dimineaţă, grecii au stat  la coadă ca să scoată bani de la bancomat Foto: AP
Încă de dimineaţă, grecii au stat la coadă ca să scoată bani de la bancomat Foto: AP

Referendum în Grecia: Zi decisivă. Peste 10,8 milioane de persoane au fost aşteptate, duminică (5 iulie), la urne ca să spună ce vor să facă cu ţara lor. În secţiile de votare a fost linişte, chiar dacă s-a votat în ritm continuu. În schimb, bancomatele au fost luate cu asalt.

Referendum în Grecia. De o săptămână încoace, grecii primesc bani cu ţârâita: câte 60 de euro pe zi.

Doar tânărul cu fiica sa  se aflau în secţie la  momentul respectiv
Doar tânărul cu fiica sa se aflau în secţie la momentul respectiv

Prea puţin ca să-şi poată plăti facturile, întreţinerea şi mâncarea. Aşa că, dimineaţă de dimineaţă, bancomatele sunt luate cu asalt de eleni. Inclusiv duminică, în ziua referendumului. Oamenii au mizat pe faptul că de la aparatul bancar se aleg cu ceva, însă rezultatul votului este unul incert.

Premierul a votat de unul  singur, în faţa presei
Premierul a votat de unul singur, în faţa presei

Referendum în Grecia. Premierul Alexis Tsipras a fost printre primii care a pus ştampila pe buletinul de vot şi nu a dat ochii, la urne, decât cu ziariştii şi membrii comisiei. Nici un votant nu era prin preajmă. Urnele s-au deschis la ora 7.00 şi s-au închis la ora 19.00, timp în care grecii au spus dacă acceptă sau resping măsurile solicitate de creditorii internaţionali.

Referendum în Grecia: Rezultatele parţiale indică victoria taberei "NU"

Referendum în Grecia. Cetăţenii greci au votat în proporţie de 59,8% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, 40,2 pronunţându-se în favoarea acestora, conform rezultatelor oficiale parţiale.

Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 9 la sută din voturi, 59,8 % dintre alegători au respins măsurile economice propuse de Grupul Bruxelles, iar 40,2 % s-au pronunţat în favoarea acestora.

Prezenţa la urne a fost de 55,3 %.

Întrebarea adresată la referendum în Grecia a fost: "Ar trebui acceptată propunerea formulată către Eurogrup, pe 25 iunie, de Comisia Europeană, de Banca Centrală Europeană şi de Fondul Monetar Internaţional?" Prima căsută pe buletinul de referendum a fost "nu", iar a doua "da".

Referendum în Grecia: Scenarii după vot

Există scenarii cu privire la ce se va întâmpla după aflarea rezultatului. În eventualitatea în care grecii votează ”Da”, premierul pleacă. Tot mai multe voci din jurul lui Alexis Tsipras au invocat demisia acestuia, dar până când se va forma un nou Guvern, Grecia va intra în degringoladă.

Nici la această secţie de  votare nu era lume multă
Nici la această secţie de votare nu era lume multă

Există şi varianta ca elenii să voteaze ”Da” şi premierul să rămână. Cu toate acestea, mulţi lideri din zona euro au anunţat că nu mai pot lucra cu Tsipras, după ce acesta i-a acuzat că ”şantajează” Grecia. În cazul în care grecii votează ”Nu”, ar putea ieşi din zona euro şi chiar din UE.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net