Putin a dezvăluit detalii din viața personală: „Sunt o persoană obișnuită”

Ultima actualizare:

    Vladimir Putin, dezvăluiri despre viața sa personală, în fața unor copiiFoto: AFP
Vladimir Putin, dezvăluiri despre viața sa personală, în fața unor copiiFoto: AFP

Vladimir Putin, liderul de la Kremlin, a participat la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu copii ruși supradotați, cu vârste cuprinse între zece și 17 ani, în care a vorbit deschis despre pasiunile sale și despre cum e să ai „o meserie care nu e ca toate celelalte”.

Vladimir Putin se consideră o „persoană obișnuită”, care are pasiuni ce pot fi întâlnite la oricare alt cetățean rus, doar că are o meserie diferită de a celorlalți: „Știți, mă consider o persoană obișnuită. Bineînțeles, trebuie spus că nu am o meserie ca toate celelalte, dar trăiesc o viață normală, obișnuită”, a declarat liderul de la Kremlin, în cadrul emisiunii de trei ore, care s-a ținut la Soci, pe malul Mării Negre, potrivit Agerpres.

Indiferent care-i sunt însă sarcinile pe care le are de îndeplinit, Putin a mărturisit că își organizează programul astfel încât să aibă timp să asculte muzică, să facă sport și să țină legătura cu prietenii: „Obișnuiam să trăiesc așa înainte de a deveni președinte. Și puține lucruri s-au schimbat acum, cu excepția unor lucruri specifice legate de funcția prezidențială.”


    Putin a participat la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu copiiFoto: AFP
Putin a participat la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu copiiFoto: AFP

„Îmi place să citesc, în special romane istorice [...] și ascult mereu cu plăcere muzică clasică (Bach, Beethoven, Mozart), dar pentru mine, poate, înainte de toți este Mozart”, a mai adăugat președintele rus, conform sursei citate.

Putin apreciază cel mai mult trei valori: „viața, dragostea și libertatea”, dar a mărturisit că majoritatea zilelor sale de lucru „se termină atât de târziu”, încât nu se gândește decât să meargă „cât mai repede la culcare [...] și să nu mă uit pe Instagram.” El a recunoscut încă o dată că nu este un mare admirator al Internetului, pe care spune că aproape nici nu-l folosește.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
apa minerala jpg
image png
Vrei sà scapi de mirosurile neplÃcute din bucÃtÃrie ta când gÃtesti Iatà câteva trucuri care te pot ajuta în acest sens (1) jpg
image png
mancare picanta jpg
image png
PThiODY3M2Q2NWQ2NzY0ZWYwODc3OWNhNWRmYzgzY2I3 thumb jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net