Prințul Philip, criză de nervi înainte de funeraliile Prințesei Diana: „Duceți-vă naibii”

philip.jpg

printul philip
Ptințul Philip i-a insultat pe oficialii Guvernului Blair înainte de funeraliile Dianei
Foto: Getty

Moartea Prințesei Diana a șocat familia regală britanică în urmă cu 20 de ani. Efectele de moment fuseseră devastatoare. Prințul Philip ar fi avut o reacție nevoasă cu puțin înainte de funeraliile Dianei față de reprezentanții Guvernului Blair, de la acea vreme și i-ar fi insultat direct.

Ducele de Edinburgh, soțul Regina Elisabeta a II-a, a izbucnit în momentul în care oficiali ai guvernului condus de Tony Blair, în special doctorul Alastair Campbell, a început să vină cu sugestii pentru înmormântarea Prințesei Diana, menționează express.co.uk.

La acea vreme, Prințul Philip, Regina și cei doi prinți, William și Harry, se aflau la Buckingham Palace. Casa Regală a Marii Britanii a acuzat Guvernul Blair că s-a implicat prea mult în organizarea funeraliilor Dianei, iar Prințul Philip și-a ieșit din fire când sugestiile s-au îndreptat și spre cei doi prinți, care au fost sfătuiți să meargă în spatele sicriului mamei lor în timpul procesiunii.

Guvernul Blair a avut mai multe idei de organizare a funeraliilor, una dintre sugestii fiind și deschiderea barierelor și lăsarea publicului să urmeze cotegiul funerar, dar poliția nu a fost de acord din motive de securitate pentru membrii Casei Regale.

william harryZoom
William și Harry au mers până la urmă în urma sicriului mamei lor
Foto: Getty

Adam Boulton, corespondent politic al Sky News, a scris o carte intitulată „Tony’s Ten Years” („Cei zece ani ai lui Tony”), în care a amintit și de acest moment de criză nervoasă a Prințului Philip, moment pe care Regina l-a savurat din plin: „Regina s-a bucurat când Philip a țipat la telefon spunând: «Duceți-vă naibii! Vorbim despre doi băieți care și-au pierdut mama!»”

În cele din urmă, Prinții William și Harry au mers în urma sicriului mamei lor în timpul înmormântării, iar recent, amândoi au mărturisit că a fost cel mai greu moment din viața lor: „Niciunui copil n-ar trebui să  se ceară să facă asta, în nicio circumstanță”, a declarat Prințul Harry.

Citește și