Prinţul Harry îşi meditează iubita despre cum să se poarte ca o prinţesă

Ultima actualizare:

    La 25 septembrie, în timpul Jocurilor Invictus, Harry şi Meghan s-au afişat în public
La 25 septembrie, în timpul Jocurilor Invictus, Harry şi Meghan s-au afişat în public

Se apropie cu paşi repezi de nunta regală! Prinţul Harry, 33 de ani, este mai îndrăgostit ca niciodată. Relaţia pe care o are cu actriţa din serialul „Suits” Meghan Markle, 36 de ani, este cât se poate de serioasă după ce acum o săptămână a ţinut morţiş să i-o prezinte Reginei (91 de ani) pentru a primi binecuvântarea. Mai mult decât atât, Harry a început să o înveţe codul manierelor de la Palat pe iubita sa.

Au o relaţie de mai bine de 15 luni. La 25 septembrie erau nedezlipiţi şi se sorbeau din ochi la Jocurile Invictus, din Canada. Iar zvonurile din anturajul lui Harry şi al iubitei lui Meghan Markle sunt şi mai incitante, pentru că unii susţin că Harry i-ar fi cerut mâna iubitei sale şi vrea să o facă Prinţesă. „Pentru Meghan, schimbarea stilului de viaţă a fost una majoră. De la firea rebelă de acum ceva vreme, Meghan trebuie să se conformeze rigorilor Casei Regale Britanice”, a declarat pentru NY Post redactorul-şef de la „Majesty Magazine”, Ingrid Steward.

Meghan a crescut în Los Angeles şi şi-a petrecut întreaga adolescenţă studiind dramaturgia. Acum trei ani, la o lansare de film ea a venit îmbrăcată sexy şi paparazzi i-au putut fotografia lenjeria intimă. Acest lucru nu a deranjat-o prea tare pentru că „orice bârfă este binevenită atâta timp cât presa scrie despre tine”. De când a devenit însă iubita oficială a Prinţului Harry şi toate secretele familiei ei au ajuns pe prima pagină a ziarelor, Meghan a început să sufle şi în iaurt, susţin apropiaţii. Harry a început să fie profesorul ei personal în predarea codului bunelor maniere de la Palat.


    De când este iubita oficială a Prinţului, Meghan a renunţat la imaginea de rebelă
De când este iubita oficială a Prinţului, Meghan a renunţat la imaginea de rebelă

„Harry ştie cât de mult ţine Regina Elizabeth II la codul de la curte aşa că se străduieşte să o înveţe să fie relaxată în compania capetelor încoronate. Este o lume în care este foarte greu să intri şi aproape imposibil să rezişti”, a declarat pentru ziarul american scriitoarea britanică Katie Nicholl. „Harry îi spune Reginei „Granny” în particular, însă numai lui i se pe permite asta. În prezenţa altor persoane codul cere ca formula de adresare să fie „Maiestatea Voastră”. Aşa i se adresează Prinţul William şi Kate”, a explicat Nicholl.

Evoluţia lui Markle este una surprinzătoare pentru Casa Regală Britanică. Şi asta după ce în 1936, Regele Edward VIII a trebuit să abdice după ce s-a îndrăgostit de americanca Wallis Simpson, care era divorţată. „Niciodată o femeie care a divorţat nu va fi demnă pentru a se urca pe tronul Regatului Unit. Harry este al cincilea în linia succesiunii, aşa că acest lucru este tolerat, dar nu şi acceptat. Toată lumea ştie că în august 2013, Meghan Markle a divorţat de fostul ei soţ”, a mai adăugat experta în Casa Regală Britanică.

Meghan a fost crescută mai mult de mama ei Doria, profesoară de yoga, iar tatăl ei Thomas a fost mai mult un mentor pentru ea. În 2003, Meghan a terminat colegiul şi a debutat în cinematografie cu un rol mic în serialul „Spitalul General”, apoi „Knight Rider” şi „CSI: NY”. Pentru a se comporta ca o prinţesă, Meghan a renunţat la maşina ei Audi, pe care o conducea în Toronto, Canada şi a trecut pe o maşină Volkswagen, marcă agreată de Casa Regală Britanică.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
aeroport cluj pixabay jpg
vreme jpg
image png
femeie cu troler in aeroport jpg
1 control medical 1402173971 jpg jpeg
ghiozdan shutter 1082255939 jpeg
vouchere de vacanta jpg
uscare par jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net