Prima femeie care a primit transplant de față a murit! Avea doar 49 de ani

Ultima actualizare:

    Isabelle Dinoire a dezvoltat două tipuri de cancer, din cauza medicamentelor pe care le-a luat după operația istoricăFoto: Getty
Isabelle Dinoire a dezvoltat două tipuri de cancer, din cauza medicamentelor pe care le-a luat după operația istoricăFoto: Getty

Isabelle Dinoire a intrat în istoria medicală după ce și-a făcut transplant de față, în 2005. Femeia fusese mutilată de câninele ei. Ea a fost primul pacient care a trecut printr-o operație de schimbare parțială a feței. Isabelle a murit la spital, după o suferință cruntă.

Isabelle Dinoire și-a pierdut o parte din maxilar, nasul și buzele după ce a fost mușcată de câinele ei. A fost primul pacient care a făcut transplant de față, medicii folosind țesut de la o femeie aflată în moarte clinică. Operația a durat 15 ore și a fost realizată la spitalul Amiens Picardie, din nordul Franței. 

Dinoire a murit anul acesta, pe 22 aprilie, relatează The Telegraph. Medicii nu i-au confirmat moartea până acum pentru a-i proteja familia. Presa franceză susține că femeia nu și-a mai putut folosi buzele, corpul ei respingând transplantul. Medicamentele pe care le lua după operație, pentru a nu îi fi respins transplantuld de către corp, i-au dezvoltat o vulnerabilitate la cancer.

Miracolul care inițial a salvat-o i-a luat, în cele din urmă, viața. Isabelle Dinoire a făcut două tipuri de cancer și a murit la 49 de ani. A vrut să se sinucidă după ce câinele ei a mutilat-o, dar a primit o șansă nouă la viață. Dinoire era mama a doi copii și voia să o ia de la capăt, în 2005, atunci când a primit o grefă de formă triunghiulară pentru a-i reface nasul, buzele și bărbia, de la un donator aflat în moarte clinică.

Femeia aflată în moarte clinică, de la care Isabelle a primti grefele de piele, încercase să se sinucidă. Isabelle a susținut de multe ori că avea o legătură specială cu ea și o numea „sora ei geamnă”: „E ciudat. Ea m-a salvat, deși a vrut să se sinucidă la fel ca mine”:

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Soldații ucraineni evacuează locuitorii din localitățile de lângă granița cu Rusia FOTO PROFIMEDIA
image
image
image
image
image
image
vreme furtuna png
airplane cabin 7022154 1280 jpg
pofta manacare jpg
Copil spital
apicultorii au pierdut multe albine
shutterstock 1710655687 jpg
Arsenie Boca cap jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net