Partidul lui Joe Biden a primit donații spectaculoase după dezbaterea cu Trump! Peste 36 de milioane de dolari în 24 de ore

Ultima actualizare:
Donațiile pentru campania electorală a lui Joe Biden au crescut semnificativ după prima dezbatere electorală
Donațiile pentru campania electorală a lui Joe Biden au crescut semnificativ după prima dezbatere electorală

Donald Trump şi Joe Biden s-au întâlnit, pentru prima oară faţă în faţă, cu 35 de zile înaintea unor alegeri americane prezidenţiale foarte tensionate. Dezbaterea a fost una marcată de întreruperi şi insulte. Atitudinea pe care a adoptat-o Biden în cadrul disputei avute cu actualul președinte pare să fi fost pe placul alegătorilor, căci donaţiile pentru candidatul democrat la preşedinţia SUA Joe Biden şi pentru Partidul Democrat au crescut puternic după ce aceasta a avut loc.

Între subiectele aflate pe agenda dezbaterii s-au aflat pandemia de COVID-19, Curtea Supremă de Justiţie, economia, problemele rasiale, violenţa, bilanţurile politice ale celor doi candidaţi şi ”integritatea scrutinului”. Președintele Donald Trump l-a întrerupt de  nenumărate ori pe Joe Biden, iar democratul l-a etichetat pe actualul președinte fiind un clovn care a provocat pagube Statelor Unite ale Americii și le-a făcut mai violente. 

Donald Trump l-a întrerupt de numeroase ori pe Joe Biden în timpul dezbaterii televizate
Donald Trump l-a întrerupt de numeroase ori pe Joe Biden în timpul dezbaterii televizate

Dezbaterea a fost, totuși, una din care Joe Biden a ieșit câștigător, cel puțin din punct de vedere financiar. Campania Biden a înregistrat cea mai bună strângere de fonduri într-o singură oră consemnată până acum, chiar în timpul dezbaterii de marţi, atrăgând 3,8 milioane de dolari, a declarat managerul adjunct al campaniei, Kate Bedingfield. 

ActBlue, cel mai important site democrat de strângere de fonduri, a procesat peste 36 de milioane de dolari într-un interval de 16 ore de la începutul primei dintre cele trei dezbateri care vor avea loc între cei doi candidaţi.


    Donald Trump l-a întrerupt de numeroase ori pe Joe Biden în timpul dezbaterii televizate Sursă foto: Gettyimages
Donald Trump l-a întrerupt de numeroase ori pe Joe Biden în timpul dezbaterii televizate Sursă foto: Gettyimages

Compania Trump şi Comitetul Naţional Republican nu au răspuns solicitării de a oferi informații referitoare la fondurile atrase în dezbaterii. 

Parteneri

image
image
image
image
image
image
cutremur napoli jpg
slabire medicament cura   foto pixabay jpg
sfintii imparati constantin si mama sa elena images jpeg
gradina bloc pexels jpg
extrageri loto
aeroport cluj pixabay jpg
drum pixabay jpg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net