Papa Francisc, vizită istorică în SUA. A fost întâmpinat de Obama

Ultima actualizare:

    Este al patrulea suveran pontif din istorie care vizitează AmericaFoto: AP
Este al patrulea suveran pontif din istorie care vizitează AmericaFoto: AP

Papa Francisc a ajuns în Statele Unite ale Americii, joi (22 septembrie), și a fost întâmpinat de Barack Obama și familia lui. Sute de oameni l-au așteptat pe suveranul pontif la aeroport și l-au primit cu ropote de aplauze. Această vizită istorică va dura șase zile, în care va face numeroase vizite și va ține discursuri pe teme importante.

Papa Francisc și-a încheiat vizita în Cuba și a ajuns în America. A fost întâmpinat chiar de Obama, un lucru foarte rar. În general, președintele își așteaptă oficialii și liderii din străinătate la Casa Albă.  

În această vizită, suveranul pontif va vizita trei orașe din America, va discuta cu Barack Obama, se va adresa Congresului, va vorbi cu Națiunile Unite (ONU) și va lua parte la o conferință sponsorizată de Vatican, potrivit usnews.com. Papa Francisc este așteptat să vorbească despre problema refugiaților, subiect pe care l-a abordat încă din 2013, despre libertatea religioasă, despre combaterea sărăciei și despre încălzirea globală.

Este al patrulea suveran pontif care vizitează SUA. Se bucură de o popularitate uriașă, deși discursurile lui au fost intens criticate de-a lungul anilor. Cu toate acestea, Papa Francisc se bucură de simpatia electoratului american.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
matematician, canapea, friends colaj captura video+koreaherald jpg
inuit woman 8836788 1280 png
printul william anne boleyn jpg
restaurant italia istock jpg
colete, foto shutterstock jpg
varza adobestock jpg
bela tarr jpg
paine, foto shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net