Nu știi ce cadou să le faci părinților? Iată ce au făcut acești frați

Ultima actualizare:

    De cele mai multe ori, cadourile pentru părinți sunt greu de alesfoto: Hepta
De cele mai multe ori, cadourile pentru părinți sunt greu de alesfoto: Hepta

Nathan Streifel și cei patru frați ai acestuia au vrut neapărat să le facă un cadou de neuitat părinților lor. După ce s-au consultat între ei, aceștia au venit cu o idee cu totul inedită, care, în final, și-a atins scopul: i-a impresionat pe mama și pe tatăl lor.

Pentru că surpriza lor a fost cu adevărat specială, cei cinci au înregistrat momentul în care le-au dezvăluit cadoul părinților și au publicat reacția acestora pe o rețea socială. Videoclipul s-a viralizat imediat, fiind o sursă de inspirație pentru persoanele din toată lumea care vor să facă un gest frumos pentru cei care le-au dat viață.

Părinții, impresionați până la lacrimi

Surpriza a fost chiar prima mașină pe care părinții lor au deținut-o vreodată, un Pontiac Lemans din anul 1973, potrivit metro.co.uk. Cei cinci au reușit să găsească vehiculul și să îl cumpere, iar apoi l-au restaurat în întregime, făcându-l să arate ca nou. Părinții nu au avut cuvinte când și-au văzut una dintre cele mai dragi amintiri în fața ochilor. Pentru ei, emoțiile și momentele trăite în aceasta au rămas nemuritoare, iar ocazia de a revedea mașina i-a bucurat nespus: „Este ca un miraj”, a spus tatăl, iar el și soția lui au izbucnit în lacrimi.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
frig AP Photo jpg
accident japonia captura video jpg
parbriz inghetat scaled webp
Poza Otita 3 jpg
kate middleton craciun getty jpg
perdelealbe ca la hotel png
piftie jpg
man 9880887 1280 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net