Noi dezvăluiri din viața Prințesei Diana. „Charles nu l-a vrut pe Harry!”

ap_8107290531.jpg

Diana şi Prinţul Charles, la balconul Palatului Buckingham, în 1981, după nunta lor
Foto: Getty

A trebuit să treacă ani de zile până când Diana s-a hotărât să-și deschidă sufletul încărcat și să-i povestească lui Andrew Morton drama existențială prin care a trecut.

Primii ani de căsnicie cu Prințul Charles au fost un calvar pentru Diana. Avea bulimie, era răpusă de depresie și trăia cu convingerea că Charles încă o iubește pe Camilla. 

printesa diana printul charlesZoom
Tulburările mintale ale Dianei începuseră să se manifeste încă dinainte de a se căsători cu Charles.
Foto: Getty

Diana a mărturisit trăirile care au încercat-o în prima călătorie a turneului regal, după nașterea prințului William:

  • Când am ajuns în Australia, pentru mine a fost ziua când nu m-am mai simțit Prințesa de Wales
  • Mii de jurnaliști de urmăreau, iar eu mă simțeam atât de rău. Eram prea slabă și toată lumea se concentra pe mine în fiecare zi. Apăream pe prima pagină a ziarelor mereu și totul era atât de copleșitor, pentru că nu făceam nimic special
  • Prima săptămână a fost traumatizantă pentru mine pentru că atunci am învățat ce înseamnă, cu adevărat, să fii dintr-o familie regală
  • Nimeni nu m-a ajutat cu adevărat, nimeni nu mi-a spus „ai făcut asta foarte bine”
  • Toată lumea voia să mă vadă pe mine și auzeam de la mulțimile de oameni cum își spuneau că mă vor pe mine, nu pe el (n.r. Prințul Charles)

Prințul Charles a acceptat doar de ochii lumii simpatia de care se bucura Diana. În spatele „scenei”, lucrurile stăteau diferit. „El era gelos pe mine și i-am înțeles-o, dar nu am putut niciodată să-i explic că asta nu a fost ceva ce mi-am dorit!”

Zoom
Diana şi Charles au devenit părinţi a doua oară în 1984, când Harry a venit pe lume
Foto: Getty

Cei doi ani dintre nașterea celor doi copii ai cuplului regal au rămas o enigmă pentru Diana. Mărturisea că aproape nu-și mai amintea nimic. Nașterea Prințului Harry a fost, însă, momentul când mariajul dintre Diana și Charles s-a făcut zob. 

  • A fost un miracol că l-am avut pe Harry
  • Am fost foarte apropiați în cele șase luni dinainte de nașterea lui Harry
  • brusc, atunci când s-a născut, mariajul nostru s-a spulberat. Charles și-a dorit tot timpul o fată. Eu știam că Harry va fi băiat, dar nu i-am spus. atunci când a venit pe lume Harry, Charles a exclamat: „Oh, Doamne, e băiat! Și mai are și părul roșcat!” Ceva, în mine, se închisese
  • La botezul lui Harry, Charles a vorbit cu mama mea și i-a spus că e dezamăgit pentru că nu am avut o fată

 

hepta_1102896.jpg

printesa diana
Charles și Diana s-au căsătorit în 1981 și au divorțat în 1996
foto: Hepta

diana.jpg

diana
Prințul Charles i-a spus Prințesei Diana că este dolofană
foto: EPA

will.jpg

william
Printul William se simte încă profund afectat de moartea mamei sale
Foto: Getty

diana.jpg

printesa diana
Un documentar a făcut noi dezvăluiri șocante despre moartea Prințesei Diana
Foto: Getty