Ninsori abundente în Olanda. Aeroportul Schiphol, închis

Ultima actualizare:

    Aeroportul Schipol, închis din cauza ninsorilor Foto: Economica.net
Aeroportul Schipol, închis din cauza ninsorilor Foto: Economica.net

Sute de zboruri au fost anulate, un aeroport a fost închis și cursurile din școli suspendate luni, în timp ce traficul rutier și feroviar a suferit serioase perturbări în Olanda, plasată sub cod roșu în urma "căderilor abundente de zăpadă și riscului de polei" pe drumuri, relatează AFP, citat de Agerpres.

Peste 400 de zboruri au fost anulate pe aeroportul Schiphol din Amsterdam luni, 11 decembrie, din cauza cantităţii însemnate de zăpadă. Institutul regal olandez de meteorologie (KNMI) a declarat codul roșu pentru aproape întreg teritoriul, mai ales pentru zonele de centru și sud ale țării. Nu doar transportul aerian a avut de suferit, ci şi cel public. Numeroase linii au fost suspendate şi s-au înregistrat mai multe întârzieri în programul de circulaţie al autobuzelor, potrivit Agerpres. Reţeaua ferată şi-a redus numărul de trenuri aflate de circulaţie şi i-a sfătuit pe locuitori să evite deplasarea dacă aceasta nu este necesară cu adevărat. Ninsoarea a perturbat traficul, dar a adus şi bucurie persoanelor care încă se bucură de bătăile cu zăpadă la fel de mult cum o făceau atunci când erau copii.Sute de oameni au fost convocați pe Facebook pentru o bătaie cu bulgări, organizată după-amiază, la gara centrală din Haga.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie impuscata ICE Minneapolis jpg
couple 2162950 1280 jpg
Ursula Von Der Leyen în vizită la baza militară Mihail Kogălniceanu, în Constanța. FOTO Inquam Photos / George Călin
Cum să alegi forma potrivită pentru oglinda de baie jpg
image png
Narvik Arctic Train Winter Katterat Northern Lights Norwegian Travel Michael Ulriksen 2025 GF1A6860 kopi58 copy jpg
Cate banane ar trebui sa mananci zilnic  Sursa foto shutterstock 153644090 jpg
Mihaela Bilic, foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net