Melania Trump nu se lasă! L-a respins iar pe soțul ei de față cu toată lumea

Ultima actualizare:

    Melania și Donald Trump au ajuns la RomaFoto: EPA
Melania și Donald Trump au ajuns la RomaFoto: EPA

Dacă luni, 22 mai, imediat după aterizarea în Israel, Melania a oferit faza zilei pentru că i-a dat peste mână lui Donald Trump atunci când a vrut să o atingă, iată că și marți, 23 mai, în Roma, ea a făcut un gest aproape identic.

După ce Air Force One a aterizat în capitala Italiei, cuplul prezidențial a făcut cu mâna către cei veniți să-i întâmpine. Îmbrăcată sobru, în negru, accesorizată cu o pereche masivă de ochelari de soare la ochi, modelul sloven devenit primă doamnă a atras din nou astenția cu gestul său. După ce i-au salutat pe cei care îi așteptau la scara aeronavei, Donald a vrut să o ia de mână pe Melania, dar aceasta l-a respins și s-a făcut că trebuie să-și dea părul de pe față. S-a mulțumit să o atingă discret pe posterior, dar apoi, președintele american nu a mai încercat o apropiere de consoarta sa.

Cei doi se află în Italia pentru două zile, acolo unde se vor întâlni cu Papa Francisc și cu liderii din cabinetul italian. La aeroport, Donald și Melania au fost întâmpinați de ministrul de Externe, iar apoi au fost conduși la reședința ambasadorului SUA în Roma, notează Reuters.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Soldații ucraineni evacuează locuitorii din localitățile de lângă granița cu Rusia FOTO PROFIMEDIA
image
image
image
image
image
image
image png
Verde pentru Biciclete
podul giurgiu ruse jpg
Regele Charles si Printul William Foto GettyImages (3) jpg
vreme furtuna png
airplane cabin 7022154 1280 jpg
pofta manacare jpg
Copil spital
image
actualitate.net
image
actualitate.net