Madonna și-a făcut testamentul! Cine se va ocupa de copii după moartea artistei

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Cântăreața de 58 de ani deja s-a gândit ce să le ase copiilor ei după moarte. Ea a fost obligată să alcătuiască un testament pentru a putea adopta surorile din Malawi.

Autoritățile republicii africane își făceau griji pentru copii, din motiv că, Madonna nu mai este atât de tânără ca să poată să-i crească și să-i educe și, în caz de deces, copiii pur și simplu vor rămâne în stradă.

Atunci, Madonna a fost nevoită să întocmească un testament în care iar în cazul decesului său, fetele vor fi educate de sora sa, Melanie.

Mai mult, diva a efectuat un control medical, pentru ca să poată demonstra autorităților Malawi că este absolut sănătoasă. După ce a prezentat rezultatele controalelor medicale, ea a primit acordul de a adopta cele două gemene.  Madonna a reușit să le ia acasa, în SUA, pe Ester și Stella, în pofida restricțiilor privind adoptarea orfanilor străini. Madonna a angajat un traducător ca să le ajute pe cele două gemene să se adapteze mai ușor și repede în noul mediu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton jpg
image
image
image
image
image
image
cub corina chiriac png
image png
adela popescu colaj instagram jpg
stefan iordache jpg
christian sabbagh jpg
CRBL instagram jpg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
 Andreea Marin (48 de ani) s-a aflat printre premianți și a venit la eveniment alături de fiica ei, Violeta (16 ani), atrăgând absolut toate privirile
image
actualitate.net
image
actualitate.net