El a zburat mai repede ca sunetul!

Ultima actualizare:
Felix Baumgartner (44 de ani)
Felix Baumgartner (44 de ani)

Timp de trei ani, directorul executiv al Google, Alan Eustace (57 de ani) s-a pregătit pentru un salt istoric. Sâmbătă, 25 octombrie, a reuşit imposibilul.

25 octombrie 2014. Pe pista unui aeroport abandonat din Roswell, New Mexico, într-o discreţie maximă se pregătea un eveniment istoric.

Ridicat la 41.420 de metri de un balon meteo
Ridicat la 41.420 de metri de un balon meteo

Cu puţin înainte să se crape de ziuă, Alan Eustace şi-a început urcarea, legat direct de sforile unui balon meteorologic umplut cu peste 991.000 de litri de heliu. După două ore de urcare, Alan Eustace s-a desprins de balon folosindu-se de un mic dispozitiv exploziv şi şi-a început căderea istorică.

A fost legat direct de costum de balon
A fost legat direct de costum de balon

Era îmbrăcat într-un costum special, testat în repetate rânduri timp de trei ani. Saltul lui a creat chiar un mic bum sonic, auzit de colegii lui aflaţi la sol. „A fost incredibil!”, a declarat Eustace pentru NY Post după ce a ajuns la sol.

După 15 minute de zbor, a revenit la sol
După 15 minute de zbor, a revenit la sol

Zborul lui a durat 15 minute, viteza sa a fost de 1.323 km/h (n.n. viteza sunetului e de 1.227,6 km/h), distanţa parcursă a fost de 41.420 de metri. Eustace a stabilit un nou record mondial după ce l-a depăşit pe austriacul Felix Baumgartner, care în octombrie 2013 a realizat primul salt televizat în direct al omului din stratosferă.

L-a depăşit pe Baumgartner

14 octombrie 2013. Austriacul Felix Baumgartner (44 de ani) intră în istorie cu un salt de la 39.045 m. Viteza pe care a atins-o Felix a fost de 1.342,8 km/h. Alan Eustace a reuşit să depăşească doar altitudinea de la care a sărit Baumgartner, atingând cota de 41.420 m, care i-a asigurat un loc în Guinness Book.


    Felix Baumgartner (44 de ani)Foto: Guliver/Splashnews
Felix Baumgartner (44 de ani)Foto: Guliver/Splashnews

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
bancomat
image
image
image
image
image
image
alegeri 2019 vot scrutin buletin de vot jpeg
Bagaj jpg
Vasile Banescu foto Basilica jpg
autospeciala politie jpg
lucruri despre elefanţi jpeg
Mihai Leu jpg
Meghan Markle  GettyImages jpg
accident Vrancea jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net