Doliu la Casa Albă. Fiul vicepreşedintelui american a murit

Ultima actualizare:
Beau (stânga), alături de tatăl său Joe Biden
Beau (stânga), alături de tatăl său Joe Biden

Beau Biden, fiul vicepreşedintelui american Joe Biden, a murit la vârsta de 46 de ani din cauza unui cancer la creier.

Cruntea veste a venit prin intermediul unui comunicat de presă emis sâmbătă noapte. „Cu inimi frânte, Hallie, Hunter, Ashley, Jill şi eu anunţăm trecerea în nefiinţă a soţului, fratelui şi fiului nostru Beau, după ce a luptat cu cancerul cerebral cu aceeaşi integritate, tărie şi acelaşi curaj de care a dat dovadă în fiecare zi din viaţa lui. Întreaga familie Biden este îndurerată. Ştim că spiritul Beau va dăinui în noi toţi, mai ales prin curajoasa lui soţie Hallie şi prin cei doi copii remarcabili, Natalie şi Hunter. Viaţa lui Beau a fost definită de serviciul în slujba altora. Ca tânăr avocat, a lucrat pentru a institui statul de drept în regiunea sfâşiată de război Kosovo. Căpitan în Garda Naţională Delaware, a fost veteran al războiului din Irak şi a fost decorat cu Steaua de Bronz. În calitate de procuror general a luptat pentru cei neputincioşi şi şi-a făcut o misiune din a proteja copiii de abuz. Dincolo de realizările sale profesionale, Beau era soţ, tată, fiu şi frate. Onoarea lui absolută l-a transformat într-un model pentru familia noastră. Beau era întruchiparea cuvintelor tatălui meu, care spunea că un părinte ştie că a avut succes atunci când copilul lui devine mai bun decât a fost el.  Beau Biden a fost, pur şi simplu, cel mai bun om pe care oricare dintre noi l-a cunoscut vreodat㐓, sunt cuvintele transmise de vicepreşedintele Joe Biden într-un comunicat, citat de adevarul.ro.


    Beau (stânga), alături de tatăl său Joe BidenFoto AP
Beau (stânga), alături de tatăl său Joe BidenFoto AP
  • Beau Biden a anunţat anul trecut că plănuia să candideze pentru postul de guvernator al statului Delaware în 2016.
  • El a fost diagnosticat cu cancer cerebral în august 2013 şi a fost supus unei operaţii, radiaţii şi chimioterapii. După ce a primit "un certificat curat de sănătate" în noiembrie acelaşi an, cancerul a reapărut în primăvara lui 2015, potrivit biroului vicepreşedintelui.
  • El a ales un tratament agresiv şi a fost spitalizat luna aceasta la Centrul medical militar Walter Reed, lângă Washington. Familia sa a fost alături de el când a murit.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
rosii tomate istock jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
Inundatii Dubai jpg
tarom  Mediafax jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net