Din Iadul ăsta au scăpat românii

Ultima actualizare:

    120 de familii s-au întors în ţară după 30 de ore sub ploaia de gloanţe
120 de familii s-au întors în ţară după 30 de ore sub ploaia de gloanţe

Imagini de coşmar în faţa aeroportului Ataturk din Istanbul unde militarii pucişti au deschis focul împotriva populaţiei neînarmate. Aproape 250 de români se aflau în acele clipe în aeroport aşteptând să se îmbarce. Iată povestea lor.

Printre românii blocaţi în Istanbul vineri noaptea, când pe străzi se auzeau împuşcături şi urlete de durere, iar aerul mirosea a sânge şi fum de puşcă, se aflau şi patru adolescenţi. 


    Vlad Sâmbotin şi Alexandru Zancă
Vlad Sâmbotin şi Alexandru Zancă

Vlad Sâmbotin, Alexandru Zancă, George Maier şi Bogdan Şişcă urmau să participe la Olimpiada Internaţională de Biologie, în Hanoi, Vietnam. La ora 2.00 trebuiau să se îmbarce, în schimb s-au ascuns sub scaune îngroziţi pentru că în afara aeroportului începuse măcelul. În aceeaşi situaţie se aflau, tot în zona check-in de la poarta G17, şi turiştii care reveneau din concediu.

„Am crezut că nu se mai sfârşeşte. După două ore de stat pe burtă sub ploaia de gloanţe aşteptam  o explozie mare care să ne curme viaţa”, a declarat Luminiţa M. de 34 de ani, care a ajuns duminică noapte la ora 4.10, pe Otopeni, împreună cu alţi 107 români.

Nici un avion nu a decolat în seara de vineri spre sâmbătă de aici pentru că tancurile care treceau peste trupurile civililor strânşi la chemarea preşedintelui Recep Erdogan ameninţau să tragă asupra oricărui obiect de zbor. Dâre de sânge, răniţi, oameni fără picioare şi cu hainele murdare de sângele altora au format în acea noapte un gard viu între tancuri şi aeroport. Abia după ora 5.00 rafalele de gloanţe au început să se mai rărească. Sâmbătă, după ora 20.00 prima aeronavă cu români a ajuns în ţară. Au urmat apoi alte două avioane Tarom în cursul nopţii. În ochii românilor se citea groaza. Se întâlniseră cu Moartea, dar au scăpat.

Vlad Sâmbotin şi Alexandru Zancă
Vlad Sâmbotin şi Alexandru Zancă

În faţa aeroportului s-au dat lupte crâncene, tancurile zdrobind totul în cale
În faţa aeroportului s-au dat lupte crâncene, tancurile zdrobind totul în cale

Preşedintele Recep Erdogan, fără milă faţă de pucişti

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că Parlamentul de la Ankara ar putea chiar lua în considerare o propunere privind introducerea pedepsei cu moartea.

Peste 6.000 de persoane au fost reţinute, de sâmbătă şi până duminică seara, în legătură cu lovitura de stat eşuată din Turcia, a anunţat ministrul Justiţiei de la Ankara, Bekir Bozdag. Printre cei reţinuţi se numără şi oficiali militari de rang înalt, dar şi judecători ori procurori. 

Peste 50 de ofiţeri de rang înalt, din cadrul Statului Major, au fost arestaţi, ieri, numai în provincia Denizli.

Pe lista oficialilor militari arestaţi se numără generalul Ozhan Ozbakir, comandantul garnizoanei Denizli, generalul Erdal Ozturk, comandatul Armatei a Treia, generalul Adem Huduti, comandatul Armatei a Doua şi Akin Ozturk, fostul şef de Stat Major al Forţelor aeriene turce.

Zeci de procurori şi judecători au fost reţinuţi în cursul nopţii şi duminică dimineaţa, inclusiv 44 în oraşul Konya şi 92 în Gazientep, a anunţat agenţia de ştiri Dogan.

Poliţiştii au arestat şi doi membri ai Curţii Constituţionale, pe Aprslan Altan şi Erdal Tercan, aceştia fiind suspectaţi de implicare în puciul de vineri, dar şi de legături cu clericul musulman Fethullah Gulen, care este acuzat ca fiind organizatorul loviturii de stat.

Liderul religios Fethullah Gulen, aflat în exil în SUA, a insinuat, ieri, că puciul ar fi putut fi orchestrat chiar de către guvernul de la Ankara pentru a declanşa un conflict diplomatic.

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a urat omologului său turc o revenire cât mai rapidă la structurile democratice.

Bilanţul total luptelor de stradă e de 265 de morţi, dintre care 161 sunt civili şi agenţi de poliţie şi 104 sunt pucişti. Peste 1.500 de persoane au fost rănite.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
gradina bloc pexels jpg
extrageri loto
aeroport cluj pixabay jpg
drum pixabay jpg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
Mănăstirea Voroneț foto Maria Alexandra Mortu jpeg
ciocan judecator
caragiale eminescu micle jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net