Descoperire istorică făcută de NASA: șapte noi planete de mărimea Terrei

Ultima actualizare:

    NASA a făcut o descoperire istoricăFoto: Getty
NASA a făcut o descoperire istoricăFoto: Getty

NASA a descoperit şapte explanete de mărimea Terrei într-un singur sistem solar, denumit Trappist-1, aflat la o distanţă de 40 de ani-lumină faţă de Soare. Acestea ar putea susține viața.

Anunţul a fost făcut de cercetătorii de la NASA prin intermediul unei conferinţe de presă. Cel puțin trei dintre planete au temperatura potrivită pentru a lăsa viața extraterestră să se dezvolte. Mai mult, ar putea avea și oceane, notează The Independent.

Niciodată nu a mai fost făcută o asemenea descoperire. Astronomii americani au folosit telescopul spaţial Spitzer şi mai multe telescoape terestre. Oamenii de știință sunt optimiști că vor afla dacă există viață pe aceste noi formațiuni. Și dacă nu ar exista, consideră că s-ar putea forma. Mai  mult, Trappist-1 consumă higrogen la o viteză mică, așa că va exista pentru încă 10 trilioane de ani, de 700 de ori mai mult decât Universul cunoscut.

Descoperirea reprezintă un nou record în domeniul cercetării spaţiale, deoarece este pentru prima dată când a fost identificat un sistem solar în care toate cele şapte planete ale sale au dimensiuni similare cu Terra.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net