Cum a schimbat avionul prăbușit în Franța regulile de zbor din toată lumea FOTO VIDEO

Ultima actualizare:

    Avion prăbușit în Franța: Numeroase companii aeriene consideră că de acum înainte, în orice moment, în cabina piloţilor vor trebui să fie două persoanefoto: nypost.com
Avion prăbușit în Franța: Numeroase companii aeriene consideră că de acum înainte, în orice moment, în cabina piloţilor vor trebui să fie două persoanefoto: nypost.com

Companiile aeriene din toată lumea au introdus imediat, ca reacţie la evoluţiile în ancheta privind avionul prăbușit în Franța, obligativitatea prezenţei permanente a două persoane în cabina de pilotaj a avioanelor comerciale, aliniindu-se reglementărilor existente deja în Statele Unite, informează DPA.

Dezvăluirile din cazul avionului prăbușit în Franța determină autorităţile aviatice să revizuiască procedurile de securitate, care până în prezent s-au concentrat pe scenarii precum menţinerea în afara carlingii a unor posibili intruşi, mai degrabă decât pentru a contracara problemele de la panoul de navigaţie.

Noua Zeelandă a declarat că îşi va schimba normele pentru a cere prezenţa a doi membri ai echipajului în carlingă în orice moment, a relatat Stuff.co.nz, preluat de Mediafax. Noile reguli vor "diminua orice risc în cazul în care unul dintre piloţi ar fi în incapacitatea de a opera aeronava", a declarat şeful operaţiunilor de zbor şi ofiţerul de securitate David Morgan, după ce un avion s-a prăbușit în Franța. "Dacă unul dintre cei doi piloţi care operează zborul are nevoie să plece din carlingă pentru o scurtă perioadă de timp, un membru al echipajului va trebui să intre în carlingă în locul lui", a mai spus el.

Autorităţile canadiene au făcut aceeaşi mişcare, precum şi companii din Marea Britanie, Norvegia şi Islanda, la nivel individual, scrie theguardian.com. În Australia, premierul Tony Abbott a declarat că procedurile de siguranţă sunt revizuite, aşa cum se întâmplă după orice incident aviatic major. În prezent, companiilor din Australia nu li se cere să aibă două persoane în carlingă în orice moment.

Directorul executiv al Germanwings, Thomas Winkelmann, a declarat că el nu este pe deplin convins că noile reguli apărute după ce un avion s-a prăbușit în Franța vor fi de ajutor. "Întrebarea pe care mi-o adresez este dacă, în cazul în care cineva vrea să comită un act criminal, este posibil să fie împiedicat prin prezenţa unei însoţitoare de zbor, spre exemplu, în carlingă", a declarat el, joi, pentr ZDF.

Avion prăbușit în Franța: Coborârea avionului Germanwings a fost setată manual

Datele din transponderul avionului prăbuşit în Franţa arată că cineva a modificat manual altitudinea pilotului automat la mai puţin de 30 de metri, susţine FlightRadar24, relatează DPA în pagina electronică. "Între 09.30.52 şi 09.30.55 putem vedea că datele pilotului automat au fost schimbate de la 11.500 de metri la 30 de metri", afirmă joi FlightRadar24, care urmăreşte traficul aerian. "După nouă secunde, avionul a început să coboare, pilotul automat fiind probabil setat pe modul de coborâre", a precizat organizaţia.

Zborul 4U9525 a plecat de la Barcelona în jurul orei 10.00 (11.00 GMT), marţi, şi a dispărut de pe radar după aproximativ o oră, zdrobindu-se la impactul cu munţii la circa 165 de kilometri nord-est de oraşul sudic francez Marsilia. Toate persoanele aflate la bordul avionului prăbușit în Franța au decedat. Datele tranponderului au confirmat anunţul de joi al autorităţilor franceze potrivit căruia copilotul Andreas Lubitz a început manual procedura de coborâre în momentul în care a rămas singur în carlingă şi nu a răspuns atunci când căpitanul şi echipajul au bătut în uşa încuiată. Datele FlightRadar24 au fost obţinute din răspunsurile automate de ale transponderului la solicitările radarului.

La bordul avionului Germanwings prăbuşit se aflau 150 de persoane, inclusiv 75 de germani, 50 de spanioli şi peste zece persoane de alte naţionalităţi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
image png
image
image
image
image
image
image
chili pepper 1783761 1280 jpg
athenee palace jpg
constantin si elena sfinti png
bullying 679274 1920 jpeg
caine jpg
4 baza Sinaia jpg
Tudor Arghezi
cutremur napoli jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net