Cum schimbă demisia lui Alexis Tsipras lumea politică din Grecia

Ultima actualizare:

    Alexis Tsipras nu mai este de joi, 20 august premierul Greciei Foto: Getty
Alexis Tsipras nu mai este de joi, 20 august premierul Greciei Foto: Getty

Venit la putere la sfârşitul lunii ianuarie pe fondul unui val de simpatie din partea populaţiei, fostul premier al Greciei nu a rezistat aparent presiunii şi pe data de 20 august a anunţat că va renunţa la funcţia deţinută. Demisia lui Alexis Tsipras ridică o serie de întrebări, iar din ce în ce mai multă lume o vede ca o decizie strategică.

Demisia lui Alexis Tsipras a fost anunţată joi, 20 august, de către acesta. Tot el a cerut şi convocarea de alegeri parlamentare. Această decizie vine pe fondul unei instabilităţi politice, după ce liderul partidului Syriza, fostul şef al Guvernului de la Atena, a condus echipa de negociere greacă care a purtat discuţii cu liderii zonei euro, discuţii soldate acum o săptămână cu semnarea unui acord de asistenţă financiară pentru eleni. Discursul populist al liderului grec de la începutul anului a fost înlocuit cu unul mai prudent, uşor pro-european, fapt ce a adus la scăderea popularităţii acestuia. Demisia lui Alexis Tsipras nu este însă un abandon total. Prin organizarea de alegeri anticipate, lucru susţinut de fostul şef al Cabinetului elen imediat după prezentarea deciziei, acesta speră ca partidul său să obţină un scor mai bun la scrutinul ce va veni.

Demisia lui Alexis Tsipras: De ce a fost nevoie de ea

Fostul premier a fost obligat să ia această decizie după ce a pierdut majoritatea parlamentară săptămâna trecută în cursul votului privind noul plan de asistenţă financiară. Patruzeci de parlamentari Syriza nu au votat în favoarea planului de asistenţă, iar Guvernul a rămas cu o susţinere de 119 voturi din totalul de 300 de membri ai Parlamentului. Guvernul a reuşit să adopte acordul cu creditorii cu ajutorul opoziţiei moderate - partidul de centru-dreapta Noua Democraţie (ND) şi Partidul Socialist (PASOK).

Demisia lui Alexis Tsipras: 25 de parlamentari ar putea părăsi Syrisa

Mai mulţi parlamentari din cadrul partidului aflat la guvernare, Syrisa, vor pleca din formaţiunea premierului demisionar grec şi vor înfiinţa un nou partid. Potrivit relatărilor din presa greacă, cel puţin 25 de parlamentari ar putea părăsi partidul.

Demisia lui Alexis Tsipras: CE susţine organizarea anticipatelor

Comisia Europeană susţine organizarea alegerilor anticipate în Grecia, pe fondul crizei politice de la Atena. Comisia Europeană crede că demisia lui Alexis Tsipras este cea mai bună modalitate de obţinere a unui sprijin popular în sensul aplicării reformelor. "Alegerile organizate rapid în Grecia pot fi o modalitate de extindere a susţinerii pentru reformele prevăzute în cadrul Mecanismului European de Stabilitate", a declarat Martin Selmayr, şeful de cabinet al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit Mediafax.ro.

Demisia lui Alexis Tsipras nu a rămas fără ecou în presa internaţională

Specialiştii internaţionali cred că demisia lui Alexis Tsipras vrea de fapt să rezolve problema rebeliunii din propriul partid (explicată mai sus n.r) şi să consolideze puterea acestuia. Digi24 a cules cele mai importante opinii din presa internaţională.

  • Revista germană Der Spiegel îl numeşte pe Alexis Tsipras „reformatorul neaşteptat”, într-un articol publicat pe pagina de internet. Jurnaliştii germani spun că premierul grec vrea alegeri anticipate ca să-şi liniştească criticii din propriul partid.
  • Ziarul francez Le Figaro afirmă că demisia guvernului grec a fost „prevăzută” de presa locală în ultimele zile. Practic, anticipatele formalizează divorţul dintre Alexis Tsipras şi aripa dură a partidului său.
  • Americanii de la Bloomberg cred că Alexis Tsipras vrea alegeri anticipate ca să-şi consolideze puterea.
  • Cotidianul grecesc Protothema, pe pagina electronică, îl citează pe preşedintele Partidului Noua Democraţie, Evangelos Meimarakis, care îl numeşte pe Alexis Tsipras dezertor, iresponsabil şi laş pentru că şi-a dat demisia ca să scape de probleme.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
gradina bloc pexels jpg
extrageri loto
aeroport cluj pixabay jpg
drum pixabay jpg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
Mănăstirea Voroneț foto Maria Alexandra Mortu jpeg
ciocan judecator
caragiale eminescu micle jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net