Cum a apărut Lady Gaga în fața a cinci foști președinți ai SUA

Ultima actualizare:

    Lady Gaga a urcat pe scenă îmbrăcată cu un costum alb și a interpretat piesele care i-au adus un nume, în fața foștilor președinți SUAFoto: Getty Images
Lady Gaga a urcat pe scenă îmbrăcată cu un costum alb și a interpretat piesele care i-au adus un nume, în fața foștilor președinți SUAFoto: Getty Images

Lady Gaga (31 ani) și-a obișnuit fanii cu apariții șocante și nonconformiste. Artista a înterpretat în fața celor cinci foști președinți ai Statelor Unite ale Americii în cadrul unui eveniment caritabil piesele care i-au adus un renume. Printre foștii președinți SUA se numără și Barack Obama.

La eveniment, președintele actual al Statelor Unite ale Amercii, Donald Trump, nu a asistat, însă a transmis un mesaj audio pentru public. Cântăreața s-a fotografiat alături de cei cinci președnți și a postat pe Instagram imaginea care a făcut înconjurul lumii aproape imediat.


    De la stânga la dreapta: Jimmy Carter, George Bush Sr., George W. Bush, Bill Clinton și Barack ObamaFOTO: Getty Images
De la stânga la dreapta: Jimmy Carter, George Bush Sr., George W. Bush, Bill Clinton și Barack ObamaFOTO: Getty Images

“A fost o onoare să fiu invitată de președinți pentru a concerta și pentru a ține un discurs la acest eveniment în care ne punem toate diferențele deoparte și punem umanitatea pe primul loc în fața catastrofei” a transmis artista.


    Lady Gaga a fost onorată să interpreteze în fața celor 5 președinți ai SUA.Foto: Getty Images
Lady Gaga a fost onorată să interpreteze în fața celor 5 președinți ai SUA.Foto: Getty Images

Conform DailyMail, Lady Gaga a îmbrăcat un costum alb strâns la brâu cu o curea cu cataramă. Și-a accesorizat ținuta cu niște cercei argintii iar părul și l-a aranjat bob. Artista a interpretat piese care au propulsat-o în idustria muzicală și i-au adus un nume, printre care hitul recent lansat al artistei, Million reasons.

image
image
image
image
image
image
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
jean paul getty captura video jpg
symmetrica facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net