Cele mai tari faze din parkour

Ultima actualizare:

Înainte de a descoperi cele mei tari faze din parkour ar fi bine să înţelegem ce este aceasta. În primul rând este o “americanizare” a cuvântului franţuzesc “parcours”, care ca şi românescul “parcurs” înseamnă traseu.

Originile izvorăsc din Forţele Speciale Franceze unde era o metodă de antrenament: “Parcours du combattant” adică “Calea războinicului” aluzie cât se poate de evidentă la Bushido, codul războinicului japonez.

Practicanţii nemilitari, se mai numesc şi yamakazi sau “freerunner” adică alergători liberi.

Cele mai tari faze din parkour se filmează prin oraş

De fapt nu este deloc complicat, este un fel de alergare liberă, pe cel mai scurt drum de la un punct A la un punct B dară fără să ocoleşti obstacolele ci să le sări, să le escaladezi, să te cocoţi pe orice clădire, gard sau obstacol care-ţi stă în cale şi astfel dacă reuşeşti să parcurgi oraşul ai putea realiza cela mai tari faze din parkour.

Până la urmă este un fel de fugă de cineva dar în cele mai multe cazuri nu te fugăreşte nimeni.

Cele mai tari faze din parkour – sunt dovada că e sport extrem

Până la urmă, pentru că deja există o Federaţie Internaţională de Parkour, cele mai tari faze din parkour pot fi considerate oficiale. În săriturile executate cu măiestrie de către practicanţii acestui nou sport se regăsesc de obicei multe elemente acrobatice şi de spectacol care face să pară un relativ uşor dar, dacă nu eşti extrem de bine antrenat, şi dacă nu-ţi place riscul, cele mai tari faze din parkour nu sunt de tine.

Totuşi, cei mai mulţi dintre practicanţi nu consideră ca a face cele mai tari faze din parkour este un sport ci, mai degrabă consideră că este o filosofie de viaţă, cum spuneam la început, ceva foarte apropiat de codul Bushido, codul de conduită al războinicilor samurai.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
florentina jpg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
bucharest jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
edesia ro 202207 miedul bautura straveche din miere de albine 02 1024x684 jpg
image png
motanul max universitate vermont facebook jpg
dunare budapesta jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net