Cea mai frumoasă fetiță din America, ucisă când avea 6 ani

Ultima actualizare:
John și Patsy Ramsey au refuzat să colaboreze cu poliția după descoperirea cadravrului
John și Patsy Ramsey au refuzat să colaboreze cu poliția după descoperirea cadravrului

O fetiță blondă, cu ochii albaștri și trăsături fine, o mamă ambițioasă, o mulțime de trofee cucerite la concursurile de frumusețe până la șase ani, o crimă comisă de Crăciun, cu părinții considerați principali suspecți. Parcă ar fi ingredientele unui thriller de succes. Moartea lui JonBenet Ramsey (6 ani) a șocat America în urmă cu 20 de ani. Cazul este și acum deschis, iar mama fetei a murit înainte de a afla că a fost scoasă oficial de pe lista suspecților.

Frumusețea lui JonBenet Ramsey i-a adus fetiței aruncate pe scena concursurilor de frumusețe la numai patru ani peste 20 de trofee. Când criminaliștii au intrat în camera micuței, au găsit mai multe cupe și diplome decât jucării. Se întâmpla în 1996, a doua zi de Crăciun.

De altfel, ambiția mamei, Patsy Ramsey, fostă miss West Virginia, a fost mult discutată în presa vremii. Patsy însăși s-a întrebat până în momentul morții, survenite zece ani mai târziu, din cauza unui cancer ovarian, dacă nu cumva și-a expus prea mult fiica, atrăgând atenția pedofililor.

Cazul a fost de la bun început ciudat, iar polițiștii din Boulder, Colorado, au făcut numeroase greșeli, care au complicat și mai mult ancheta. În dimineața zilei de 26 decembrie 1996, John și Patsy Ramsey au anunțat printr-un apel al 911 dispariția fiicei lor, JonBenet, spunând totodată că au găsit o cerere de răscumpărare.

Ca sa în care a fost descoperit cadavrul lui JonBenet Ramsey
Ca sa în care a fost descoperit cadavrul lui JonBenet Ramsey

Detectivii veniți imediat la fața locului au cercetat sumar casa, în căutarea unor semne de intrare prin efracție și au rămas în așteptarea unui telefon din partea presupusului răpitor. Familia lui JonBenet era foarte bogată, John era președintele unei companii de succes în domeniul sistemelor computerizate, deținea mai multe proprietăți și un avion privat. Suma cerută drept răscumpărare, 118.000 de dolari, coincidea cu bonusul primit recent de acesta.

Greșeli pe bandă rulantă din partea anchetatorilor

Abia câteva ore mai târziu, unul dintre detectivi, tatăl fetiței și prietenii familiei au început să cerceteze mai atent casa. John a fost cel care a găsit cadavrul lui JonBenet, acoperit cu păturica ei preferată, în pivnița de vinuri. Avea un fir de nylon în jurul gâtului, mâinile legate deasupra capului și gura acoperită cu bandă adezivă.

Bărbatul a adus-o în brațe sus, unde mama fetei s-a aruncat plângând asupra ei, compromițând definitiv ”scena” crimei.

Rezultatul autopsiei a arătat că fetița în vârstă de șase ani fusese ucisă prin strangulare. JonBenet prezenta de asemenea o fractură craniană. Nu existau urme de viol, însă erau semne că fetița fusese agresată sexual.

Bănuielile anchetatorilor s-au îndreptat de la bun început împotriva părinților, care, la mai puțin de 48 de ore de la crimă, angajaseră deja o armată de avocați, un fost expert FBI și o firmă de PR și refuzau să colaboreze cu poliția.

John Mark Karr a susținut că este autorul crimei
John Mark Karr a susținut că este autorul crimei

Mai mult, toți apropiații familiei care îndrăzneau să-i întrebe pe John și Patsy de ce nu arată mai multă deschidere se trezeau acuzați de avocații celor doi că ar fi avut legătură cu crima.

Trei scenarii ale crimei

În scurt timp s-au conturat trei scenarii. În primul, Patsy ar fi bătut-o pe JonBenet într-o criză de furie după ce copila s-ar fi scăpat în pat. Fetița ar fi murit în urma loviturilor sau Patsy ar fi ucis-o pentru a acoperi atacul inițial.

În cel de-al doilea scenariu, John și-ar fi abuzat sexual fiica și apoi ar fi ucis-o pentru a o reduce la tăcere.

În cel de-al treilea scenariu ar fi fost implicat Burke, fratele mai mare al lui JonBenet, gelos pe atenția de care se bucura sora lui mai mică. Acesta ar fi ucis-o, iar părinții ar fi încercat să acopere fapta. Polițiștilor li s-a părut suspect faptul că Burke a dormit până târziu în ziua descoperirii cadavrului, în ciuda agitației.

Absolviți de crimă în lipsa unor probe concludente, părinții lui JonBenet au fost însă condamnați de opinia publică, John și Patsy câștigând mai multe procese cu ziarele care îi prezentau drept vinovați.


    Povestea lui JonBenet Ramsey a alimentat diverse teorii ale conspiraţiei în ultimele două decenii
Povestea lui JonBenet Ramsey a alimentat diverse teorii ale conspiraţiei în ultimele două decenii

Părinții, scoși oficial de pe lista suspecților la 12 ani după crimă

Abia în 2008, după ce analizele ADN au confirmat prezența unor urme aparținând unui bărbat necunoscut pe hainele fetiței, John și Patsy Ramsey au fost scoși oficial de sub acuzare și au primit în scris scuzele procuraturii.

Era însă prea târziu pentru mama fetiței, care murise cu doi ani înainte, din cauza unui cancer ovarian.

Singura ipoteză rămasă în picioare este, în continuare, atacul unui bărbat din exterior. De-a lungul timpului, peste 140 de bărbați au fost cercetați, dar testul ADN i-a absolvit de vină.

În august 2006, un profesor în vârstă de 41 de ani, John Mark Karr, mărturisit că este autorul cumplitei crime. La vremea respectivă, Karr era reținut sub acuzația de pornografie infantilă în Sonoma County, California. Testul ADN a arătat însă că profesorul pervers nu avea nicio legătură cu moartea lui JonBenet.

Povestea lui JonBenet Ramsey a alimentat diverse teorii ale conspiraţiei în ultimele două decenii
Povestea lui JonBenet Ramsey a alimentat diverse teorii ale conspiraţiei în ultimele două decenii

Tatăl lui JonBenet trăiește acum într-o locuință modestă din Michigan, după ce și-a vândut toate proprietățile, avioanele și bărcile. John Ramsey vorbește foarte rar despre moartea fiicei sale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
gara de nord jpeg
nadia comaneci tarom jpg
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net