Care e melodia favorită a Elisabetei a II-a. Oriunde o aude, începe să danseze

Ultima actualizare:

    Regina Elisabeta adoră să danseze și are și o melodie preferatăFoto: Getty
Regina Elisabeta adoră să danseze și are și o melodie preferatăFoto: Getty

Regina Marii Britanii are numeroase obiceiuri cotidiene, mai mult sau mai puțin ieșite din comun. De la preferințele culinare și cele vestimentare, până la cele ce țin de eticheta regală, Elisabeta a II-a este foarte strictă cu propriile tabieturi. Puțini știu însă care sunt preferințele sale în materie de muzică.

Înainte de a i se servi micul dejun, Regina Elisabeta a II-a este trezită în fiecare dimineață de către flautistul regal, care-i cântă zilnic sub fereastră la ora 9.00, timp de 15 minute, după cum precizează The Mirror.

Chiar dacă unoeri, Majestatea Sa lasă impresia că ar fi o persoană relativ rigidă din punct de vedere al etichetei regale, nu înseamnă că nu-i place să se distreze și că nu apreciază muzica de calitate. De fapt, ați fi surprinși să aflați că una dintre melodiile sale favorite este de muzică ușoară și aparține uneia dintre cele mai celebre formații din lume. „Secretul” a ieșit la iveală grație unei povestioare relatată de crainicul de radio Chris Evans.


    Regina este trezită zilnic de cântecele flautistului regalFoto: Getty
Regina este trezită zilnic de cântecele flautistului regalFoto: Getty

DJ-ul a precizat că melodia favorită a Reginei este „Dancing Queen”, a trupei ABBA și a aflat acest lucru în timpul unui dineu regal care a fost ținut la Castelul Windsor, în care gazda evenimentului era chiar Majestatea Sa.

După servirea meniului principal și după susținerea unor discursuri, invitații au fost delectați cu muzică disco, iar când s-a auzit „Dancing Queen” a celebrei formații, Regina ar fi spus cu voce tare: „Mereu încerc să dansez când se aude melodia asta pentru că eu sunt Regina și pentru că îmi place să dansez”.

Se spune că povestea este adevărată, iar invitații acelui eveniment au fost destul de surprinși să o vadă pe Majestatea Sa manifestându-se în acest fel și binedispusă de o simplă piesă.

image
image
image
image
image
image
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net