Bilanţul cutremurului din Albania: 51 de morţi, aproximativ 2000 de răniţi. Operaţiunile de salvare s-au încheiat

Ultima actualizare:

    Un cutremur cu magnitudinea 6.4 a lovit Albania marţi
Un cutremur cu magnitudinea 6.4 a lovit Albania marţi

Operaţiunile de salvare şi recuperare a supravieţuitorilor cutremurului din Albania s-au încheiat, a anunţat, sâmbătă, premierul Edi Rama. Bilanţul seismului este de 51 de morţi, iar autorităţile cred că printre ruine nu mai este niciun cadavru, relatează AP.

Rama a precizat că, potrivit cifrelor preliminare, peste 1.465 de clădiri din Tirana şi aproximativ 900 din Durres au fost distruse. Aproximativ 2.000 de persoane au fost rănite.

O femeie din Tirana care era în comă a murit sâmbătă, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Presa locală notează că tânăra în vârstă de 20 de ani fusese rănită de o cărămidă care a căzut în timp ce femeia fugea din apartament. La Durres, sute de localnici, precum şi Edi Rama şi preşedintele Ilir Meta, au participat la înmormântarea a nouă membri ai unei familii, care au murit după ce clădirea cu patru etaje în care locuiau s-a prăbuşit. Un tânăr a supravieţuit şi este internat într-un spital din Italia.

Cel puţin 4.000 de oameni au rămas fără adăpost după cutremur. Aproximativ 2.500 de persoane au fost cazate în hoteluri, iar altele au fost duse în Kosovo sau în zone din estul Albaniei. Premierul a promis că toţi cei rămaşi fără adăpost vor trăi în locuinţe mai durabile în 2020.

Seismul care a lovit marţi Albania a avut magnitudinea 6.4.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
bancomat
image
image
image
image
image
image
image png
gradinile fermecate ale dragonilor colaj facebook jpg
parasutism MapN jpg
dan bittman
Elevă la examen - simulare evaluarea nationala - subiecte FOTO Inquam / George Călin
image png
depresie, burnout jpg
alegeri 2019 vot scrutin buletin de vot jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net