Atentat la Nisa: camionul morţii a fost închiriat în urmă cu câteva zile

Ultima actualizare:

    Atentat la Nisa: camionul alb a mers aproximativ 2 kilometri prin mulţimea adunată la spectacolul de Ziua Naţională foto: AP
Atentat la Nisa: camionul alb a mers aproximativ 2 kilometri prin mulţimea adunată la spectacolul de Ziua Naţională foto: AP

Tragedia produsă joi noapte (14 iulie) la Nisa, de Ziua Naţională a Franţei a îndoliat o lume întreagă. 84 de persoane au fost ucise, iar alte 100 au fost rănite grav, după ce un camion, condus de un individ armat, a pătruns în mulţimea adunată la un spectacol de artificii în centrul oraşului Nisa.

Vehiculul folosit în atacul soldat cu 84 de morţi de la Nisa a fost închiriat în urmă cu câteva zile din sud-estul ţării, a declarat un oficial din poliţie pentru AFP.

„Camionul a fost închiriat în urmă cu câteva zile, în regiunea Provence-Alpes-Cote d’Azur”, a spus sursa citată sub acoperirea anonimatului de agenţia de presă, relatează News.ro.

Camionul alb „şi-a schimbat traiectoria cel puţin o dată” în timpul cursei sale de doi kilometri. Este clar că a încercat să facă numărul maxim de victime”, a mai adăugat oficialul. Între timp, surse citate de Le Figaro au spus că printre victime se află şi comandantul adjunct al Poliţiei de frontieră din Nisa.

Imagini dramatice de la atentatul din Nisa



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Donald si Melania Trump, foto GettyImages jpg
image png
images (1) jpg
tanar dieta png
Salariu asistent medical, foto captura TikTok jpg
viscol jpg
familie germania1 jpeg
supermarket, foto shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net