Așa se va desfășura cel de-al Treilea Război Mondial! Armele înfiorătoare care ne vor decima

Ultima actualizare:

În prezent, armatele din toată lumea dezvoltă armament pe care l-ați mai întâlnit decât în filmele Sci-Fi.

Pe parcursul secolului 20, armamentul a avut parte de cea mai importantă perioadă de dezvoltare din istorie. Începutul anilor 1900 a prins unele dintre cele mai mari armate ale blocate într-o mentalitate învechită și dependente de cai pentru a-și asigura deplasarea rapidă.

Până la finalul secolului, acestea erau dotate cu avioane supersonice, rachete balistice care putea traversa jumătate de Glob și submarine care puteau rade de pe fața Pământului orașe întregi, iar, după cum s-a mai spus, cele două conflagrații mondiale au fost principalele motive pentru care această dezvoltare intensivă a avut loc.

Acum, însă, marile puteri mondiale par a fi implicate încă o dată într-o cursă a reînarmării, iar unele dintre cele mai ambițioase proiecte par a fi inspirate din filmele științifico-fantastice.

Află care sunt armele cu care se disputa al Treilea Război Mondial

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
alergii  jpg
protest INQUAM Photos  jpg
khamenei alegeri tw1 jpg
florentina jpg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
bucharest jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
edesia ro 202207 miedul bautura straveche din miere de albine 02 1024x684 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net