Cum a murit cel mai mare tâlhar al tuturor timpurilor

Ultima actualizare:

Ronnie Biggs, unul dintre autorii "Marelui jaf al trenului", a murit astăzi la 84 de ani. El trăia într-un azil din nordul Londrei.

În 2009, Biggs a fost eliberat din cauza stării sale de sănătate precare. Ajunsese într-un scaun cu rotile şi ultima sa apariţie în public a avut loc în luna martie, la funeraliile lui Bruce Reynolds, creierul atacului trenului poştal. Ronnie Biggs a fost membrul celei mai faimoase bande care în noaptea de 7 spre august 1963 au prădat un tren, rănind grav conductorul şi furând 120 de saci de bani. Şi-au împărţit imensa sumă record pentru acea epocă, de 2,6 milioane de lire, echivalentul a 54 de milioane de euro astăzi.

Acest jaf spectaculos a inspirat mai multe cărţi şi filme. Biggs a fost condamnat după atac, dar a reuşit să evadeze din puşcărie, fugind în Belgia, Franţa, Australia şi apoi în Brazilia. O goană pe parcursul căreia a recurs la chirurgie estetică pentru a-şi schimba înfăţişarea.

S-a întors în cele din urmă în Marea Britanie, în 2001, bolnav şi ruinat, pentru a-şi ispăşi pedeapssa, fiind eliberat opt ani mai târziu.

În august, anul acesta, când s-au împlinit 50 de ani de la jaf, care a coincis cu a 84-a sa aniversare, Ronnie Biggs a spus : "Dacă mă întrebaţi dacă am regrete că am făcut parte din bandă, răspunsul meu este nu".



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
xu bo jpg
Cozonac cu aluat oparit 696x392 jpg webp
pisica in brad de craciun jpg
 O tânără se adapostește sub o umbrela în timpul unei ninsori, in Bucuresti FOTO Mediafax - meteo - vremea- ninsoare  - frig
globuri webp
baiat arma shutterstock jpg
pexels mccutcheon 1909802 jpg
Jericho cityscape from wall ruins jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net