George Clooney va primi Globul de Aur pentru întreaga carieră

Ultima actualizare:

    George Clooney
George Clooney

Actorul american George Clooney va primi un Glob de Aur onorific pentru întreaga sa carieră, la gala care va avea loc în ianuarie, la Los Angeles, au anunţat, luni, organizatorii.

George Clooney, în vârstă de 53 de ani, una dintre figurile importante ale industriei cinematografice americane, atât în faţa, cât şi în spatele camerelor, va primi distincţia Cecil B. DeMille la gala Globurilor de Aur care va avea loc în ianuarie 2015, la Los Angeles. Acesta este unul dintre cele mai importante evenimente anuale pentru industria filmului, organizat de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), potrivit Mediafax.

Theo Kingma, preşedintele HFPA, a declarat că premiul acordat lui Clooney onorează "contribuţia extraordinară atât în faţa, cât şi în spatele camerelor".

Clooney a câştigat de două ori premiul Oscar, pentru cel bun actor într-un rol secundar, cu filmul "Syriana", şi ca producător al filmului "Argo", din 2013. De asemenea, cineastul american a câştigat trei premii Globul de Aur, două dintre ele pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru rolurile din "Descendenţii" şi "Marea hoinăreală".

George Clooney şi-a câştigat renumele ca actor, producător, producător executiv, scenarist şi regizor, dar şi ca activist dedicat cauzelor umanitare. Actorul a mai fost nominalizat la premiile Academiei americane la diverse categorii, pentru filmele "Noapte bună şi noroc", "Sus, în aer", "Descendenţii" şi "Ziua trădătorilor".

Cea de-a 72-a ediţie a galei de decernare a Globurilor de Aur va avea loc pe 11 ianuarie 2015. Reprezentanţii HFPA vor anunţa nominalizările pe 11 decembrie, cu exact o lună înainte de gală. Globurile de Aur 2015 vor fi înmânate cu doar câteva zile înainte de anunţarea nominalizărilor la premiile Oscar, pe 15 ianuarie 2015. Gala de decernare a premiilor Oscar, evenimentul care încheie sezonul trofeelor de la Hollywood, va avea loc pe 22 februarie.

image
image
image
image
image
image
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net