FOTO A scăpat fără nicio vânătaie după ce a plonjat prin luneta maşinii

Ultima actualizare:
Ysabelle, alături de tatăl ei, Paul, şi iubita acestuia, Tracy
Ysabelle, alături de tatăl ei, Paul, şi iubita acestuia, Tracy

A fost aruncată prin geamul unei maşini care mergea cu o viteză de peste 110 km/h, dar o fetiţă de şapte ani a scăpat nevătămată.

Ysabelle Amos se afla în maşina mamei sale, într-o duminică, în momentul în care un cauciuc a explodat pe o autostradă din Anglia.

Tracy Jenkinson a reuşit să evite alte maşini aflate pe drum, iar apoi s-a uitat în spate pentru a se asigura că cei trei copii, Ysabelle, Charlie şi Chelsea, erau în siguranţă.

A avut un şoc însă. Micuţa de şapte ani fusese azvârlită prin lunetă şi se afla pe mijlocul autostrăzii.

"Copiii erau panicaţi şi ţipau numele lui Ysabelle. M-am uitat în jur şi am văzut că fata stătea între barierele de pe drum, unde era în siguranţă. Unii dintre şoferii care se opriseră au adus-o înapoi, iar Ysabelle nu avea nicio zgârietură", a povestit Tracy, care este iubita tatălui micuţei, Paul Amos.

Nici ceilalţi doi copii nu au fost răniţi, cu excepţia unor tăieturi superficile cauzate de geamul spart. Femeia de 42 de ani nu a avut nici ea vreo rană, doar s-a lovit uşor la cot.


    Ysabelle, alături de tatăl ei, Paul, şi iubita acestuia, Tracy
Ysabelle, alături de tatăl ei, Paul, şi iubita acestuia, Tracy

Cu toţii au fost duşi la spital, dar au fost externaţi a doua zi, după ce medicii s-au asigurat că sunt în regulă.

"Copiii erau în spate şi aveau toţi centurile puse. Ysabelle nu ştie ce s-a întâmplat, dar probabil s-a speriat şi a desfăcut centura în momentul în care maşina a început să se mişte. Când am lovit porţiunea din mijloc a autostrăzii, a ieşit prin lunetă", a povestit femeia.

Deşi niciunul dintre pasageri nu a suferit leziuni grave, Tracy a recunoscut că s-a temut pentru viaţa ei şi a copiiilor: "Mă gândeam că nu o să scăpam vii. M-am rugat pentru copiii mei, nu îmi păsa de mine, doar de ei".



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
padure jungla australia shutterstock 752554921 jpg
image png
image png
apa minerala jpg
image png
Vrei sà scapi de mirosurile neplÃcute din bucÃtÃrie ta când gÃtesti Iatà câteva trucuri care te pot ajuta în acest sens (1) jpg
image png
mancare picanta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net