El e ucigaşul jurnalistului american decapitat de Statul Islamic?

Ultima actualizare:

    Înainte de a fi executat de un  fundamentalist cu accent britanic,  Foley a fost obligat să zică: „Obama,  dacă nu recunoşti drepturile  musulmanilor, poporul tău va  sfârşi într-o mare de sânge”
Înainte de a fi executat de un fundamentalist cu accent britanic, Foley a fost obligat să zică: „Obama, dacă nu recunoşti drepturile musulmanilor, poporul tău va sfârşi într-o mare de sânge”

Serviciile secrete britanice au reuşit să îl identifice pe cel care l-ar fi omorât pe jurnalistul american James Foley, decapitat săptămâna aceasta de gruparea jihadistă Statul Islamic, conform ziarului britanic The Times.

Bărbatul mascat căruia i se spune "Jihadi John" ar fi un londonez pe nume Abel-Majed Abdel Bary, în vârst de 23 de ani. El a intrat în atenţia autorităţilor după ce a pus pe contul de Twitter o fotografie în care apare cu un cap de om în mână. 

Bary, care a compus muzică sub numele L Jinny, a locuit la Londra cu ama şi cei cinci fraţi ai săi. Tatăl său, un refugiat egiptean, ar fi unul dintre apropiaţii lui Osama Bin Laden şi a fost extrădat în SUA în 2012, unde a fost acuzat de terosim. 

Tânărul a scos mai multe melodii sub numele L Jinny
Tânărul a scos mai multe melodii sub numele L Jinny

Pe lista suspecţilor se mai află un hacker şi un autor de ghiduri de călătorie, Abu Hussain al-Britani, 20 de ani, un hacker din Portsmouth, care i-a spart căsuţa de email lui Tony Blair, şi fratele hakerului, Abu Abdullah Al-Britani. Cei trei fac parte dintr-un grup de jihadişti britanici care luptă în Siria şi îşi spun "The Beatles". Toţi cei trei britanici care s-au înrolat în Statul Islamic au postat pe Internet imagini în care apar ţinând în mâini capetele unor victime care au avut aceeaşi soartă ca a americanului James Foley.

James a fost decapitat de un fundamentalist SI după ce a fost obligat să recite un mesaj de ameninţare la adresa SUA. Ras în cap, tânărul a înfruntat cu demnitate până în ultima clipă sentinţa groaznică. Filmarea redă toate secvenţele execuţiei şi se încheie cu scena groaznică în care capul desprins de trup este aşezat pe spatele victimei. Îndurerată, mama lui Foley a declarat pentru NY Post: „A simţit că se va întâmpla ceva tragic”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razboi in ucraina, soldat drapel shutterstock 2130583775 jpg
image
image
image
image
image
image
barbat ceasca ceai cafea 12 30 2009 2 35 02 pm jpeg
BUCHETTE DEL VINO FLORENTA jpg
Pensionatul Domnesc de Fete jpg
bătrâni  foto   Shutterstock jpg
ambulanta jpg
aeroport foto pixabay jpg
masa de paste shutterstock jpg
maramures paste1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net