Carnagiu în Spania! 12 morţi într-un accident de autocar

Ultima actualizare:

    12 oameni au murit într-un accident de autocar în noaptea de sâmbătă spre duminică, în sud-estul Spaniei
12 oameni au murit într-un accident de autocar în noaptea de sâmbătă spre duminică, în sud-estul Spaniei

Douăsprezece persoane au murit într-un accident de autocar în noaptea de sâmbătă spre duminică, în sud-estul Spaniei, a declarat o purtătoare de cuvânt a Guvernului regional de la Murcia.

Autocarul a căzut într-o râpă adâncă de câţiva metri înainte de miezul nopţii, sâmbătă, din motive necunoscute. Testele de alcoolemie şi droguri efectuate asupra şoferului şi colegului său au fost negative, a precizat pentru presă prefectul regiunii Joaquin Bascuñana.

Autocarul, care aducea acasă, de la Madrid, locuitori din satul Bullas, în regiunea Murcia, a căzut pe o parte, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea spaniolă.

Acesta este cel mai grav accident înregistrat în Spania din 2008, când nouă turişti finlandezi au murit în sudul ţării. În iulie 2013, nouă persoane au decedat după ce autocarul în care se aflau a ieşit de pe carosabil, în centrul Spaniei.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
chinezoaica jpg
sarut vasc record mondial jpg
statuie rusia pixabau jpg
rodica stanoiu si partenerul ei marius FOTO Cancan
cumparaturi, foto shutterstock jpg
batrana cuba colaj captura video jpg
keychain 2914860 1280 jpg
dumitru gorzo jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net