O nouă descoperire, la cinci luni de la prăbuşirea zborului MH17

Ultima actualizare:

    Avionul s-a prănușit în 17 iulie, în regiunea Donețk, din Ucraina
Avionul s-a prănușit în 17 iulie, în regiunea Donețk, din Ucraina

O echipă de experţi olandezi a făcut o nouă descoperire marţi la locul prăbuşirii zborului MH17: ei au găsit noi fragmente umane, conform Agerpres.

Dezvăluirea a fost făcută de şeful echipei, Pieter-Jaap Aalbersberg, care a mai precizat că fragmentele au fost găsite în locul în care după căderea avionului a izbucnit un incendiu. 

El nu a specificat însă rămăşitele căror pasageri au fost descoperite, dar a spus că localnicii au predat misiunii sale documentele de identitate a două persoane. 

Strângerea fragmentelor avionului Malaysia Airlines au fost amânate pe 6 noiembrie, după ce olandezii au găsit noi rămăşite umane la locul tragediei. Acestea au fost trimise la Harkov, apoi în Olanda. 

Purtătorul de cuvânt al misiunii de monitorizare a OSCE în estul Ucrainei, Michael Bochurkiv, a declarat că experții vor continua să adune fragmente ale aparatului de zbor în zilele următoare, fără să indice însă o dată precisă. Referitor la trupurile pasagerilor care s-ar mai putea afla la locul prăbușirii avionului malaezian, el a admis că nu toate rămășițele umane vor putea fi descoperite.

Avionul Boeing 777 al Malaysia Airlines a fost doborât de o rachetă pe 17 iulie, în estul Ucrainei, în Doneţk. Aeronava ar fi fost doborâtă de o rachetă, dar în timp ce Keivul şi Occidentul susţin că vinovaţi sunt rebelii pro-ruşi, Moscova îi trage la răspundere pe ucraineni. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
test jpg
casa anglia1 jpeg
adriana saftoiu jpg
concediere istock jpg
atentat sydney bondi jpg
revolta muncitori brasov 1987 jpeg
Télégiettes Alain Bosco jpg
petarda jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net