Zăpadă la Ierusalim, pentru prima oară după patru ani - VIDEO

Ultima actualizare:

    A nins pentru prima oară în patru ani (Foto: captură video)
A nins pentru prima oară în patru ani (Foto: captură video)

Pentru prima oară în patru ani, Ierusalimul a fost acoperit de zăpadă. Intemperiile n-au întârziat în a face victime: două persoane au murit.

În cursul dimineţii de ieri, la Ierusalim, un strat subţire de zăpadă a acoperit străzile din Oraşul Vechi, Zidul Plângerii şi Domul Stâncii de pe Muntele Templului.

Ninsoarea a început încă din timpul nopţii. Şcolile din Oraşul Sfânt au fost închise, iar circulaţia autobuzelor a fost întreruptă pentru câteva ore. Mai multe drumuri au fost închise în Cisiordania din cauza căderilor de zăpadă, în special în dealurile din regiunea Hebron (sud).

Căderea zăpezii n-a fost, însă, un motiv de bucurie pentru toţi locuitorii din Ierusalim. O fetiţă de şapte ani, care a fost scoasă dintr-un torent al inundaţiilor de către echipele de salvare, în apropiere de colonia Modiin Illit, în Cisiordania, a murit la spital, iar în apropierea oraşului Sderot (sudul Israelului), o femeie, în vârstă de 96 de ani, a murit după ce ambulanţa în care se afla a derapat pe gheaţă.

Zăpada a acoperit în cursul dimineţii de ieri mare parte din nordul ţării şi teritoriile palestiniene. A nins Galileea, precum şi în oraşele palestiniene Ramallah şi Bethleem din Cisiordania.

Aproape trei metri de zăpadă au fost înregistraţi pe muntele Hermon. din platoul sirian Golan, ocupat şi anexat de Israel, unde ninge încă de miercuri.

Ultimele căderi de zăpadă s-au produs în iarna anului 2008, când Israelul şi teritoriile palestiniene au fost parţial paralizate de zăpadă.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1 monopoly 2636268 1280 jpg jpeg
Transalpina jpg
targ craciun timisoara facebook 2 jpg
front 1 jpg
Motiune de cenzură guvernul Bolojan FOTO Inquam Photos 2025 12 15 6114 jpg
Dr  Mihaela Bilic ofera solutiile pentru accelerarea tranzitului intestinal, foto Facebook jpg
casa cuplu timisoreni love deco jpg
elena china instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net