Un copil din SUA a murit înecat în mașina de spălat

Ultima actualizare:

Tiffany Hebb l-a lăsat pe micuţ să o ajute să pună rufele în maşină şi l-a urcat pe o găleată pentru ca el să ajungă să pună hainele în cuva cu încărcare verticală. După care s-a aşezat să citească o revistă, în camera alăturată, dar după ceva timp a realizat că Ollie nu era nicăieri. "L-am căutat în toată casa, l-am strigat, dar nu l-am găsit", a povestit femeia.

Apoi, a băgat mâinile în maşina de spălat şi a simţit corpul micuţului sub apă. "A fost cel mai groaznic moment din viaţa mea", povesteşte Tiffany. "Nu puteam să-l trag afară, era blocat în cuvă. Am reuşit să-i scot doar capul deasupra apei şi am simţit că nu avea puls, nu respira"

A fost ajutată de un vecin să scoată copilul dn mașina de spălat reuşind să-l resusciteze după o oră.

Băieţelul a fost dus la spital, însă medicii nu au putut face nimic pentru el. El era menținut în viață doar cu ajutorul aparatelor. Aşa că, după 24 de ore, Tiffany şi soţul ei au luat cea mai dificilă decizie din viaţa lor, aceea de a opri aparatele.

"În ultimele lui clipe l-am ţinut în braţe, l-am alintat. După şase ore şi-a dat ultima suflare", au povestit soţii Hebb.Părinţii au donat organele fiului lor, pentru a salva vieţile altor micuţi.

Tiffany Hebb a mărturisit că nu s-ar fi gândit vreodată că o maşină de spălat i-ar putea pune în pericol viaţa copilului şi a decis ca, oricât de greu i-ar fi, să-şi spună povestea pentru a-i face pe alţi părinţi să conştientizeze pericolul.

Comisia pentru Siguranţa Produselor şi Protecţia Consumatorilor spune că astfel de cazuri sunt rare, doar doi copii cu vârste sub 5 ani, au murit în maşini de spălat rufe, între 2005-2009. În aceeaşi perioadă, 350 de copii au murit înecaţi în cadă, alţi 77 s-au înecat în alte obiecte casnice sau decorative din gospodărie.

Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei din Hillsboro, Oregon, Tiffany și Chris Hebb, probabil, nu vor fi inculpaţi pentru moartea băieţelului lor, informează Daily Mail.

"Detectivii nu consideră că a fost vorba despre o crimă intenţionată sau că cineva ar fi băgat cu forţa copilul în maşină", a spus el.

"Vom ancheta, însă, circumstanţele în care s-a produs accidentul, pentru a elimina posibilitatea unei neglijenţe", a explicat oficialul american.

Soţul ei, Chris este şi el devastat: "În fiecare seară când merg la culcare încep să mă simt rău. Pentru că ştiu că atunci când mă voi trezi voi realiza din nou că nu este doar un coşmar. Te trezeşti noaptea şi auzi un copil plângând în vecini, speri că este băieţelul tău, dar apoi realizezi că nu este aşa".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tatarusanu CAPTURA TV jpg
image
image
image
image
image
image
Amza Pellea jpg
turnul eiffel shutterstock 1391056664 jpg
rsz delta dunarii jpg
autobuz stb 336 foto shutterstock
ASPA Arena 26 0 jpg
Kate Middleton jpg
medic_consult medical_shutterstock 158366573 jpg
galionul San Jose, captură video
image
actualitate.net
image
actualitate.net