La slujba de Crăciun, regina Marii Britanii s-a rugat pentru prinţul consort

Ultima actualizare:

Deşi numărul celor invitaţi să petreacă Crăciunul alături de regina Marii Britanii este mult mai mare decât în anii precedenţi, de la palatul Sandringham a lipsit prinţul consort. Acesta, în vârstă de 90 de ani, este încă internat în spitalul Papworth din Cambridge.

"Ne rugăm pentru familia regală, iar astăzi mai ales ne rugăm pentru sănătatea prinţului Philip şi însănătoşirea sa grabnică", a spus reverendul Jonathan Riviere în cadrul tradiţionalei ceremonii religioase desfăşurate la biserica Sf. Maria Magdalena.

În faţa lăcaşului de cult, regina Elisabeta a II-a şi ceilalţi membri ai familiei regale au fost întâmpinaţi de circa 3.000 de persoane, "o mulţime ce amintea de perioada prinţesei Diana", potrivit unui martor ocular citat de Daily Mail.

Principala atracţie a fost reprezentată de Catherine, ducesă de Cambridge, care a participat pentru prima dată la ceremonii. După ce au ieşit din biserică, prinţul William şi soţia sa au petrecut 20 de minute în mijlocul admiratorilor.

Citeşte şi:

Regina Angliei îşi cazează nepoţii în dormitoarele servitorilor

Soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost internat în spital din cauza unor "dureri în piept"



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lina jpg
morti bacau webp
timi webp
pig 752557 1280 jpg
cortney bartholomew bradly bartholomew 121025 0d713cc461d345689f5c3afecfc5c5e7 webp
horoscop chinezesc, foto shutterstock jpg
in parcul romanescu din craiova a fost inaugurata valea ciutelor zona dedicata caprioarelor si alpaca vizitatorii pot hrani animalele 1032864 webp
inghetata calda noua moda de sarbatori in italia ce variante si arome exista 1031474 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net