Şi câinii au talent! Ashleigh a câştigat concursul din Marea Britanie cu un număr de dresură - VIDEO

Ultima actualizare:

    Adolescenta a câştigat premiul de 500.000 de lire sterline
Adolescenta a câştigat premiul de 500.000 de lire sterline

În acelaşi weekend în care a fost desemnat câştigătorul de la "Românii au talent", a avut loc şi finala concursului similar din Regatul Unit.

Pe primul loc s-a clasat o adolescentă şi căţelul ei, care au impresionat prin îmbinarea dintre dresură şi dans. Ashleigh Butler, în vârstă de 17 ani, şi Pudsey, un câine în vârstă de şase ani, au strâns mai multe voturi de la telespectatori decât ceilalţi concurenţi. Printre cei pe care i-au învins se află duetul format din Jonathan Antoine şi Charlotte Jaconelli, clasaţi pe locul doi, în timp ce corul Only Boys Allowed a completat podiumul.

Ashleigh şi patrupedul ei au evoluat penultimii, pe muzica din filmul "Mission: Impossible". La finalul evoluţiei, cel mai entuziast dintre juraţi a fost Simon Cowell: "Cred că Pudsey te dresează pe tine. Este unul dintre numerele mele favorite, ştii cât de mult iubesc câinii. Vă ador pe amândoi, sunteţi din ce în ce mai buni", a spus el despre cuplul ce urma să câştige premiul de 500.000 de lire sterline.

Practic, lupta s-a dat între ei şi cei care le-au urmat pe scenă - Jonathan şi Charlotte şi-au avut şi ei fani printre membrii juriului. Luată de val, Amanda Holden s-a abţinut cu greu să nu scape un cuvânt interzis minorilor în comentariul său. Printre invitaţii speciali ai concursului s-au numărat trupa de dans Diversity şi cântăreaţa Susan Boyle, respectiv câştigătorii primelor două locuri la ediţia din 2009.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cafea la volan - masina FOTO Shutterstock
oua rosii paste jpeg
avioane parcate aeroport aterizare avion frankfurt shutterstock 1702941451 jpg
turda png
telefon baie pexels jpg
pedro cabral1 jpeg
Constructie casa FOTO Shutterstock
ciuperci conserva shutter1 jpeg
image
image