Atenţie! Pe aici se va circula în sens unic în Bucureşti! Vezi harta detaliată

Ultima actualizare:
Harta Bucuresti - sensuri unice
Harta Bucuresti - sensuri unice

Traficul din Bucureşti este un adevărat coşmar. La orice oră, se formează cozi interminabile la semafoare, în toate colţurile oraşului. Pentru a fluidiza traficul, cei din Primăria Capitalei au venit cu o soluţie: să transforme marile artere în străzi cu sens unic.

Zona centrală a Bucureştiului este vizată în principal. Vorbim aici despre zone importante, precum Calea Dorobanţilor, Calea Floreasca, Calea Griviţei, Barbu Văcărescu, Lacul Tei sau Şos. Viilor.

„Făcând o analiză a necesarului investiţional, am ajuns la concluzia că, dacă ne-am baza doar pe investiţii (pasaje, străzi noi şi aşa mai departe), sumele ar fi atât de mari, încât, probabil, am rezolva problema în 20 de ani. De aceea, am zis că trebuie să existe şi un mod mai inteligent, fără a cheltui atâţia bani, pentru a rezolva problema mobilităţii în Bucureşti", a declarat Ion Dedu, directorul Direcţiei de Transporturi a Primăriei Generale, care susţine că introducerea sensurilor unice ar creşte capacitatea arterelor şi intersecţiilor cu până la 70%. Reconfigurarea circulaţiei a început deja.

„Acum se lucrează pe Lacul Tei, de la Ramuri Tei, Vidin spre Barbu Văcărescu. Se fac parcări, iar de la anul se va circula în sens unic. Din primăvară se vor institui sensuri unice pe Polonă, între Ştefan cel Mare şi Dorobanţi, iar în funcţie de cum se vor termina lucrările pe Berzei-Buzeşti şi între Polizu şi Mircea Vulcănescu, dar şi între Piaţa Gării şi Baldovin Pârcălabu. Acestea vor fi primele din tot planul propus", ne-a precizat Carmen Dinică, purtător de cuvânt al Administraţiei Străzilor.

Pe lângă sensuri unice, autorităţile au de gând să facă benzi exclusive pentru RATB pe Bd. Dacia, Carol, Mircea Eliade, Magheru, Lacul Tei, Bd. Unirii. De asemenea, s-a propus construirea a 35 de parcări subterane şi supraterane în zona centrală a oraşului: Piaţa Victoriei, în spatele Tribunalului Bucureşti, la Sala Palatului, în Piaţa Sf. Anton, Şos. Ştefan cel Mare, Gara de Nord, la Teatrul Naţional sau în spatele Spitalului Colţea.

- Calea Floreasca de la intersecţia cu Ştefan cel Mare până la intersecţia cu str. Glinka este sens unic spre ieşirea din oraş, iar de la intersecţia cu str. Alexandru Şerbănescu până la intersecţia cu Glinka este sens unic în sens invers;- str. Glinka este sens unic spre Barbu Văcărescu;- str. Ceaikovski, bd. Mircea Eliade plus un segment din str. Radu Beller până la Piaţa Dorobanţi devin sens unic spre Piaţa Dorobanţi.

- str. Progresului între Răzoare şi str. Ctin. Istrati spre str. Ctin. Istrati;- Şoseaua Viilor între Ctin. Istrati şi Calea Rahovei spre Calea Rahovei

- Iacob Felix de la intersecţia cu str. Banul Manta spre bd. Titulescu;- str. Sevastopol de la intersecţia cu Buzeşti spre bd. Lascăr Catargiu;- str. Ghe. Manu, str. Occidentului, str. Polizu sens unic dinspre bd. Lascăr Catargiu spre Gara de Nord;- Calea Griviţei sens unic de la Gara de Nord până la bd. Dacia cu o ramificaţie pe Sfiinţii Voievozi spre Calea Victoriei;- bd. Dinicu Golescu între str. Vulcănescu şi Berthelot sens unic spre Berthelot;- str. Vulcănescu între Dinicu Golescu şi Plevnei, sens unic spre Plevnei

- Calea Dorobanţilor sens unic de la bd. Ştefan cel Mare spre centru, iar în sens invers Polonă, de la Dacia la bd. Ştefan cel Mare prelungită cu Calea Floreasca care devine şi ea sens unic până la intersecţia cu str. Glinka

- str. Maximilian Popper între Casa Poporului şi Piata Muncii spre Piaţa Muncii;- str. Romulus;- str. Parfumului;- str. Turturelelor;- str. Cezar Bolliat;- str. Dem Teodorescu;- str. Agricultorilor între Calea Călăraşilor şi str. Teodor Sperantia;- pe str. Doamnei se schimbă sensul unic şi devine dinspre Calea Victoriei spre bd. IC Brătianu;- pe str. Colţei se schimbă sensul unic şi devine invers decât este acum

- bd. Barbu Văcărescu este sens unic de la intersecţia cu bd. Lacul Tei până la intersecţia cu str. Alexandru Şerbănescu, sens unic spre ieşirea din oraş.- bd Lacul Tei devine sens unic de la intersecţia cu str. Maica Domnului până la bd. Barbu Văcărescu. Acesta este în tandem cu str. Ramuri Tei între bd. Barbu Văcărescu şi str. Grigore Moisil;- str. Ghica Tei devine sens unic de la intersecţia cu str. Judeţului până la intersecţia cu str. Teiul Doamnei sens unic spre Teiul Doamnei

- De la Armenească poţi ieşi pe str. Popa Rusu-Toamnei- Dragoş Vodă până în Ştefan cel Mare, toate aceste străzi devenind sens unic spre Ştefan cel Mare

- bd. Carol de la interseţia cu Calea Moşilor până la Piaţa Rosetti spre Piaţa Rosetti;- pe str. Mântuleasa sensul unic se schimbă dinspre str. Popa Soare spre Calea Moşilor;- str. Popa Soare- str. Plantelor, sensul unic se prelungeşte până la intersecţia cu str. Popa Nan;- str. Delea Veche între Calea Călăraşilor şi str. Matei Voievod spre Matei Voievod;- str. Agricultorilor şi str. Mătăsari devin sensuri unice în tandem

Dă clic pe imagine pentru a vedea harta Capitalei la dimensiunea maximă!


    Harta Bucuresti - sensuri unice
Harta Bucuresti - sensuri unice

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
astrazeneca jpeg
bookkeeping 615384 1280 jpg
hol spital jpeg
eurovision jpg
Dealul Sanpetru din Hunedoara  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (57) jpg
Heatwave (1) 1712718758115 jpg
image png
Colectie bancnote vechi png
image
actualitate.net
image
actualitate.net