În sfârşit! Mâine încep săpăturile la tunelul Magistralei 5 de metrou

Ultima actualizare:

Utilajele de tip Tunnel Boring Machine, de la staţia Academia Militară de pe Magistrala 5 de metrou, vor începe să foreze mâine, de la ora 10.00.

Varvara şi Filofteia, aşa cum au fost botezate cele două scuturi, încep treaba în prezenţa ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, cât şi a premierului Victor Ponta.

Primele săpături se vor face de la staţia Academia Militară spre staţia Orizont, unde se va ajunge în 25 de zile.

Utilajele vor înainta pe sub pământ 20 de metri pe zi, astfel că, dacă nu întâmpină obstacole, ar trebui să ajungă la capătul Magistralei 5 (staţia Râul Doamnei) în circa 200 de zile.

Scuturile vor săpa non-stop. Odată pornite, nu se mai opresc decât atunci când ajung în următoarea staţie.

De aceea, se va lucra în trei schimburi.

Primul tronson al Magistralei 5 de metrou, care face legătura între Drumul Taberei şi Universitate, va avea o lungime de 6,2 kilometri şi va număra 10 staţii: Eroilor, Academia Militară, Orizont, Favorit, Tudor Vladimirescu, Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Ialomiţei, Valea Argeşului şi Râul Doamnei.

Magistrala ar urma să fie inaugurată în 2016, conform Metrorex.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
dave purchase colinde craciun jpg
Elon Musk FOTO Profimedia
Daniel David FOTO Mediafax
Mihaela Bilic, foto arhiva, Shutterstock jpg
nichita stanescu jpg
31c8bb6b aab1 4485 9ff9 69ca9b118b99 jpg
image jpeg
starlink wikipedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net