Pasajul Mihai Bravu, finalizat 100% în decembrie

Ultima actualizare:

    Al doilea pod al pasajului ar trebui dat în folosință în 45 de zile (foto: PMB)
Al doilea pod al pasajului ar trebui dat în folosință în 45 de zile (foto: PMB)

Rămâne cum a stabilit. Al doilea pod al pasajului suprateran Mihai Bravu va fi inaugurat, cel mai probabil, în luna decembrie, a anunțat miercuri primarul general Sorin Oprescu. Lucrările la această a doua parte a proiectului au început în urmă cu patru luni.

Bucureștenii vor circula pe pasajul rutier din intersecția Mihai Bravu – Calea Văcărești – Splaiul Unirii și pe sensul spre Piața Sudului, înainte de prima zăpadă. Anunțul a fost făcut miercuri de primarul general Sorin Oprescu. „Ne apropiem cu pași repezi de finalizarea celui de-al doilea pod și sperăm ca într-o lună, o lună jumătate acesta să fie redat circulației. În prezent, se toarnă betonul și se lucrează la hidroizolație, iar săptămâna viitoare se va turna asfaltul și va fi definitivată vopsitoria arcelor metalice. Au început deja testele de încărcare, astfel încât pasajul să respecte cerințele din proiect”, a declarat edilul în cadrul unei vizite pe șantier.

Finalizarea Pasajului Mihai Bravu reprezintă un pas important în creșterea capacității de trafic pe inelul principal, a explicat primarul general. Construcția permite supratraversarea Splaiului Unirii și a Dâmboviței și asigură acces facil șoferilor în direcțiile Șos. Mihai Bravu – Piața Sudului și retur. Cu ajutorul acestui pasaj se realizează un trafic fluent, corelat cu viitorul pasaj subteran de la Piața Sudului, ale cărui lucrări de realizare au început în această vară.

La pasajul Mihai Bravu mai sunt de deviat rețele edilitare, în vreme ce pereții mulați aferenți rampei Văcărești (pe sensul str. Nițu Vasile) sunt realizați în proporție de 80%. În paralel se lucrează la primul dintre cele patru pasaje pietonale care vor fi construite aici. Pasajul Mihai Bravu a presupus realizarea a două poduri supraterane paralele pe direcţia Inelului Principal de Circulaţie (Șos. Mihai Bravu, Calea Văcăreşti), de câte două benzi de circulaţie pe fiecare sens.

În prezent se mai lucrează la rampa de coborâre de pe Calea Văcăreștilor (foto: PMB)
În prezent se mai lucrează la rampa de coborâre de pe Calea Văcăreștilor (foto: PMB)

Primul pod (Calea Văcărești – Șos. Mihai Bravu), inaugurat la 1 iunie, are o lungime de 675,40 metri, iar cel de-al doilea pod e lung de 687,70 metri (Șos. Mihai Bravu – Calea Văcărești). Lățimea celor două poduri este de 7,80 metri. Cele două pasaje rutiere vor supratraversa Splaiul Unirii/Râul Dambovița, precum și intersecția prelungirea Șos. Mihai Bravu cu Calea Văcăreștilor.

Pentru realizarea acestui pasaj au fost alocate 156,24 de milioane de lei (circa 35 de milioane de euro). Alte 37 de milioane de lei fuseseră deja plătite de Municipalitate firmei Romstrade, care nu şi-a putut duce până la capăt lucrarea pe care a câştigat-o la licitaţie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
cirese advertorial img 4 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net