Municipalitatea vrea să administreze Balta Văcărești

Ultima actualizare:

    Ministrul mediului și primarul general interimar au prezentat stadiul proiectelor de mediu care vizează Bucureștiul
Ministrul mediului și primarul general interimar au prezentat stadiul proiectelor de mediu care vizează Bucureștiul

Lacul Văcărești, care este pe punctul de a fi declarat parc natural protejat, este în atenția Primăriei Municipiului București, instituție care și-a manifestat interesul pentru a-l administra. Primarul general interimar, Răzvan Sava, și ministrul Mediului, Cristiana Pașca Palmer, au explicat joi în ce stadiu se află proiectul de mediu.

„Am semnat săptămâna trecută hotărârea de Guvern privind declararea Lacului Văcărești arie naturală protejată, respectiv parc natural, și documentul se află în circuitul de avizare. După adoptarea hotărârii se va organiza, conform legislației privind ariile naturale protejate, licitație deschisă pentru desemnarea unui curator al zonei”, a declarat ministrul Mediului, Cristiana Pașca Palmer. Edilul general, Răzvan Sava, a explicat că Municipalitatea se înscrie în cursa pentru desemnarea unui curator al viitorului parc natural, împreună cu organizațiile neguvernamentale.

„Primăria Municipiului București va aplica, alături de ONG-uri, pentru administrarea Parcului Natural Văcărești, după ce acesta va fi declarat prin hotărâre de Guvern. Până atunci, vom acționa pentru salubrizarea Lacului Văcărești, dar și a Pădurii Băneasa, în luna aprilie, declarată Luna curățeniei”, a declarat edilul general interimar. Acțiunile de salubrizare vor putea fi desfășurate abia după încheierea unor protocoale cu administratorii acestor zone – Apele Române, pentru Lacul Văcărești, și Romsilva, pentru Pădurea Băneasa.

Bucureștiul, codaș la calitatea aerului

Capitala României și alte două orașe din țară, Brașov și Iași, stau cel mai prost la capitolul calitatea aerului. Ministrul Mediului a afirmat că Bucureștiul a făcut pași importanți în combaterea efectelor poluării. În acest moment, România e în pericol de a fi sancționată la nivel european (procedura de infringement) pentru depășirea nivelului de noxe. Însă, capitala stă mai bine decât celelalte două municipii la capitolul „hârtii”. „Bucureștiul este într-un stadiu destul de avansat, pentru că a terminat studiul de fezabilitate. Acum fac planul de măsuri. Cu asta și cu următorii pași care se vor face, sperăm că va ieși de sub amenințare”, a explicat Pașca Palmer.

Pentru sporirea calității aerului, Bucureștiul are nevoie de măsuri radicale privind fluidizarea traficului și pentru îmbunătățirea serviciilor de transport în comun. Totodată, ministrul consideră că e nevoie de fonduri pentru reabilitarea stațiilor de monitorizare a calității aerului. „În București unele nu sunt funcționale și am prevăzut în buget, anul acesta, să reabilităm această rețea națională. Din cele 35 de milioane de lei alocate la nivel național, trei milioane sunt pentru București. Din banii aceștia se vor reabilita aceste stații de monitorizare și măcar vom avea date mai concrete despre calitatea aerului”, a spus ministrul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
image png
image
image
image
image
image
image
facebook1 jpg
emil racovita colaj captura video jpg
Bronz - arsuri solare FOTO Shutterstock
62137595 jpg
fructe pexels jpg
biserica de la ersig adevarul ro jpg
avion pexels jpg
protest studenti gaza 2 768x576 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net