Minune! Tramvaiul ăsta circulă iar după șapte ani

Ultima actualizare:

    Bulevardul  Liviu Rebreanu este  traversat de linia de tramvai 32,  care are traseul: Zețarilor-Uzina Faur
Bulevardul Liviu Rebreanu este traversat de linia de tramvai 32, care are traseul: Zețarilor-Uzina Faur

”Doamne ajută, au dat drumul la tramvai!”. Mihae­la priveşte uimită şi neîncrezătoare garnitura care ciculă pe Bd. Liviu Rebreanu din Capitală. Zece ani a durat modernizarea străzii şi a liniei de tramvai din zonă, oferind şantierului titlul neinvidiat de cel mai vechi din oraş.

”Bine că s-a terminat, că nu speram să mai vedem lucrarea gata”, ne spune Mihaela Carlet în timp ce se aşază temătoare să nu-şi ia ţeapă în staţia RATB. ”Vine tramvaiul, că l-am văzut eu. Acum am intrat şi noi în rândul oamenilor, s-a reparat şi strada”, povesteşte Lili Paraschivescu de pe banca din staţie.

Lucrările nu sunt gata, încă  se plantează iarbă între șine
Lucrările nu sunt gata, încă se plantează iarbă între șine

Lucrările pentru reabilitarea celor 2,78 de kilometri ai străzii au fost planificate şi anunţate încă din 2007, dar au început abia în 2010. De abia în 2014, a fost finalizat un prim tronson, de 1,7 kilometri, situat între arterele Camil Ressu şi Nicolae Grigorescu. Asta deşi potrivit contractului iniţial, întreaga investiţie pentru reabilitarea celor 2,78 de kilometri de drum, inclusiv crearea de spaţiu verde între şinele de tramvai, era eşalonată pe o perioadă de 18 luni. Pentru a doua parte a străzii, zona delimitată între Bulevardul Nicolae Grigorescu şi Bulevardul 1 Decembrie 1918 lucrările au fost oprite în 2015 din cauza problemelor apărute în cadrul procesului de expropriere.

Vatmanul  Laurențiu  Badea spune că  mobilierul din stații  este deja deteriorat
Vatmanul Laurențiu Badea spune că mobilierul din stații este deja deteriorat

Ele au fost deblocate odată cu ”întronarea” noului primar al Capitalei, Gabriela Firea, şi oficial finalizate în urmă cu patru zile. Totuşi încă se mai lucrează pe unele porţiuni. ”Lucrările nu sunt încă gata, pe porţiunea terminată mai demult iarba s-a uscat, iar pe cea inaugurată ultima încă se plantează. Mobilierul din staţii a fost deteriorat, inclusiv camerele de luat vederi”, se plânge şi vatmanul Laurenţiu Badea. Lucrările de pe Bd. Liviu Rebreanu au constat în amenajarea a 507 locuri noi de parcare, modernizarea liniei de tramvai, a carosabilului, a trotuarelor şi a pistei pentru biciclete, amenajarea a aproximativ 2.500 mp spaţii verzi, devierea reţelelor edilitare, a iluminatului. Acum, cel mai vechi şantier din Bucureşti rămâne crearea legăturii rutiere dintre sectoarele 3 şi 4, adică realizarea străpungerii Grigorescu-Splai Dudescu. 

«Mai mare râsul, dar bine că au terminat»

Niculina Grosu, pensionară: ”Nu mai speram să treacă tramvaiul pe Liviu Rebreanu. Chiar mă gândeam ce o să se întâmple cu șantierul ăsta că este ca și părăsit. Dar cred că au zis prea am făcut-o de oaie, atâția ani pentru o stradă?”

Elena Stanciu, pensionară: ”Nu îmi vine să cred că au dat drumul la tramvai și că au reparat strada. Să fie 10 ani, nici nu mai știu exact de când se chinuie să repare drumul și să schimbe șinele. Mai mare râsul, dar bine că au terminat”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
bf17828c1172fb1a0ab3c6f43bf0015c jpg
cos de cumparaturi  jpeg
fugar jpg
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
image
actualitate.net
image
actualitate.net