Concert surpriză de 1 Martie în Promenada Mall. Vezi cine cântă!

Ultima actualizare:

    Băieţii de la trupa Viţa de Vie şi-au schimbat înfăţişarea, dar şi genul muzical
Băieţii de la trupa Viţa de Vie şi-au schimbat înfăţişarea, dar şi genul muzical

Mai sunt doar trei zile până pe 1 Martie. Dacă vrei să-i faci o surpriză iubitei, sărbătoreşte sosirea primăverii la mall. În Promenada va avea loc un concert romantic, susţinut de trupa Viţa de Vie.

Basul şi cu toba mare vor lipsi din programul băieţilor de la Viţa de Vie.

De 1 Martie aceştia vin să cânte în formula acustică. Instrumente precum pianul, chitările acustice, violoncelul, contrabasul sau elementele etnice de percuție şi suflat iau locul zgomotoaselor chitări electrice.

"Albumul Acustic este cel mai intens experiment muzical la care am participat până acum. Într-o lume rece, hiper tehnologizată, el reprezintă încercarea noastră de a ne întoarce la elementele simple, naturale. Am realizat zgomotul şi viteza în care trăim şi lipsa de linişte şi detaliu din viaţa noastră, ne-am speriat că ne transformăm în roboţi şi atunci am zis stop! Trebuia să ne întoarcem în locul de unde a început totul, în punctul zero şi să ne luăm energia de acolo. Călătoria noastră este povestea lui Adam şi a Evei, spusă invers", mărturiseşte Adrian Despot.

Promenada Mall se află pe Calea Floreasca şi este singurul complex comercial cu grădină pe terasă
Promenada Mall se află pe Calea Floreasca şi este singurul complex comercial cu grădină pe terasă

Concertul are loc de la ora 19.00, la etajul 1 al Promenada Mall, aflat în Calea Floreasca, iar accesul este gratuit.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
o lingura de lemn peste o oala jpg
job 3790033 1280 jpg
Știai că forma, dimensiunea și învelișul unei pastilei influențează cât de repede își face efectul  jpeg
Eurostar 3229,3230 moutiers 01 03 2003 jpg
Samani in Peru FOTO EPA EFE jpg
crima sibiu1 jpg
calorifer iarna istock jpeg
bani jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net