Comandament de urgență la Primăria Capitalei, din cauza gripei! Numărul infecțiilor respiratorii este în creștere

Ultima actualizare:

    Au fost raportate la nivel naţional 1389 cazuri de gripă clinicăFoto: Pixabay
Au fost raportate la nivel naţional 1389 cazuri de gripă clinicăFoto: Pixabay

Primarul general, Gabriela Firea, a convocat, pentru luni (27 ianuarie), un Comandament de urgenţă, având în vedere cazurile de gripă înregistrate în Bucureşti. Potrivit specialiştilor, infecţiile respiratorii sunt în creştere, iar nouă unităţi de învăţământ au avut cursurile suspendate săptămâna trecută.

Şedinţa convocată de Gabriela Firea va începe la ora 11.00. Vor participa reprezentanţi ai primăriilor de sector, ai Prefecturii Bucureşti, reprezentanţii instituţiilor şi direcţiilor care au atribuţii în domeniul sănătăţii: ASSMB, Direcţia de Sănătate Publică,  ISUBIF, precum şi reprezentanţi ai Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi. Au fost raportate la nivel naţional 1389 cazuri de gripă clinică, mai puţine cu 40%   comparativ cu cele raportate în aceeaşi săptămâna a anului precedent S 03/2019 (2314  cazuri).

Nouă școli și grădinițe au fost închise

Potrivit specialiştilor, numărul infecţiilor respiratorii este în creştere, iar nouă şcoli şi grădiniţe din Bucureşti au avut cursurile suspendate săptămâna trecută.

Gripa a provocat în acest sezon 3 decese, în judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Hunedoara, conform datelor făcute publice joi de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică,  IACRS şi pneumonii) a fost de 81.646, cu 30.6% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămâna a sezonului precedent (117.576) şi cu 11.4% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (73.257).

Au fost raportate 19 cazuri de Infecţii Respiratorii Acute Severe (SĂRI),  cu 6 mai multe faţă de săptămâna precedentă şi cu 39 mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lina jpg
morti bacau webp
timi webp
pig 752557 1280 jpg
cortney bartholomew bradly bartholomew 121025 0d713cc461d345689f5c3afecfc5c5e7 webp
horoscop chinezesc, foto shutterstock jpg
in parcul romanescu din craiova a fost inaugurata valea ciutelor zona dedicata caprioarelor si alpaca vizitatorii pot hrani animalele 1032864 webp
inghetata calda noua moda de sarbatori in italia ce variante si arome exista 1031474 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net