Bătaie de joc! Metroul are din ce în ce mai multe întârzieri

Ultima actualizare:

    La stația Crângași, cronometrul a depășit cele 10 minute în care ar fi trebuit să sosească metroul
La stația Crângași, cronometrul a depășit cele 10 minute în care ar fi trebuit să sosească metroul

Nici metroul nu mai e ce-a fost odată! Cel mai rapid mijloc de transport, din Capitală, a ajuns să circule mai rău decât autobuzele. Am stat în stație să așteptăm trenul din subteran chiar și 13 minute.

O călătorie cu metroul costă mai mult decât cu autobuzul sau tramvaiul. Doi lei, respectiv 1,3 lei. Cu toate acestea, condițiile nu mai sunt cele pe care le știam.

Dădeam un ban în plus pentru că nu așteptam în stație mai mult de două-trei minute și ajungem repede acolo ne doream. Acum, situația s-a schimbat.

Orarul oficial: între 6 și 10 minute de așteptare

Potrivit orarului Metrorex, pe Magistrala 1 (Dristor 2 - Republica) și Magistrala 3 (Preciziei - Anghel Saligny), trenurile circulă, în timpul săptămânii, la un interval de 6-10 minute, în funcție de oră, pe Magistrala 2 (Pipera - Berceni), între 6-8 minute, iar pe Magistrala 4 (Gara de Nord 2 - Parc Bazilescu), metroul ajunge în stație după 8-9 minute.

În realitate, însă, lucrurile stau cu mult mai rău. Zilele trecute, am așteptat trenul în stația Crângași, înainte de ora prânzului, chiar și 13 minute. Ceasul de pe peron, care cronometrează mersul trenurilor, s-a dat peste cap. Este setat să arate doar până la 10 minute, ce depășește se transformă în 00.00.

Directorul a fost în concediu medical, iar șeful, înlocuit

Există și o explicație pentru întârzieri. „Directorul de la exploatare a fost schimbat din funcție imediat ce s-a întors din concediul medical. El urmărea traficul îndeaproape, iar când ceva nu era în regulă dădea telefon imediat și remedia. Nu permitea nici o întârziere. În plus, șeful de depou a fost și el înlocuit. Oamenii sunt nemulțumiți de ce se întâmplă aici, nu-l mai vor la conducerea Metrorex pe directorul general Aurel Radu, și nu este exclus să întârzie trenurile intenționat”, ne-au declarat surse din cadrul instituției.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net