Un bărbat plin de vânătăi îi acuză pe poliţişti că l-au bătut

Ultima actualizare:

Oficiali din Poliţia Capitalei au declarat, azi, că şeful Secţiei 10 face verificări la nivelul subalternilor, după ce un bărbat, în vârstă de 55 de ani, i-a acuzat pe aceştia că l-au bătut în sediul unităţii, potrivit Mediafax.

Ieri dimineaţă, pe strada Traian din sectorul 3, bărbatul s-ar fi bătut cu un vecin.

Seara, pe strada respectivă a izbucnit un nou conflict, iar la 112 a fost primit un apel anonim, prin care s-a anunţat că într-o curte se bat mai multe persoane.

La faţa locului a fost trimis un echipaj al Secţiei 10, iar poliţiştii l-au văzut pe bărbatul în vârstă de 55 de ani întins pe jos, plin de sânge şi cu leziuni la mâini şi picioare.

Oamenii legii l-au scos din curte, iar acesta, care mirosea a alcool, a început să facă scandal şi să-şi înjure vecinii, potrivit poliţiştilor. Scandalagiul a fost dus la secţie, unde a fost amendat pentru injurii aduse vecinilor săi.

Când a ieşit din circa de poliţie, acesta era aşteptat de concubina sa, care a început să strige şi să-i acuze pe poliţişti că l-au bătut pe iubitul ei.

Bucureştenul a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Universitar.

Poliţia Capitalei s-a sesizat în urma incidentului, iar şeful Secţiei 10 a declanşat o anchetă internă, pentru a stabili dacă bărbatul a fost agresat în interiorul unităţii.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
 Pasager în haine confortabile în aeroport FOTO Shutterstock
Orașul Predeal  Foto Primăria Predeal  facebook (2) jpg
sylvester 6897648 1280 jpg
vin pexels jpg
marturiile emotionante ale fetitei din romania care a primit o scrisoare de la papa leon ei sufera foarte tare raman fara parinti 1034292 jpg
Dr  Vlad Ciurea, foto Facebook jpg
Bancnote lei bani FOTO Shutterstock jpg
BeFunky collage   2025 12 27T142503 234 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net