Bacteriile din spitale încaieră doctorii în cazul Colectiv

Ultima actualizare:

    Medicii belgieni spun că răniţii de la "Colectiv" care au ajuns la ei aveau bacterii Specialiştii români declară că acest lucru nu înseamnă că erau infectaţi
Medicii belgieni spun că răniţii de la "Colectiv" care au ajuns la ei aveau bacterii Specialiştii români declară că acest lucru nu înseamnă că erau infectaţi

Scandalul infecţiilor care ne pun viaţa în pericol chiar în spital a trecut graniţele României. Medicii de la Spitalul Militar din Bruxelles, unde au ajuns opt răniţi în incendiul de la clubul “Colectiv”, spun că pacienţii aveau nu doar arsuri grave, ci şi bacterii.

”La internare, răniţii păreau să fie colonizaţi cu o anumită cantitate de bacterii. Condiţia lor medicală este acum una stabilă, iar noi le oferim o îngrijire la standarde ridicate, aşa cum o cere starea lor actuală”, iată ce au spus medicii belgieni de la Military Hospital Queen Astrid Bruxelles pentru România Liberă. În replică, specialiştii români au explicat ieri, într-o conferinţă de presă, că acest lucru nu înseamnă că răniţii au fost infectaţi cu bacterii în spitalele bucureştene. “Persoanele respective nu sunt infectate, ci colonizate cu anumiţi germeni”, a afirmat managerul Institutului ”Matei Balş”, prof. Streinu Cercel. 

Potrivit acestuia, nu există spital, în ţară sau în străinătate, în care să nu existe riscul infecţiilor nozocomiale. “Pentru fiecare zi care se stă într-un spital, există riscul de a dezvolta o infecţie nozocomială”, a mai adăugat Streinu. Belgienii o recunosc şi ei, dar spun că şansele sunt foarte mici ca un bolnav să se infecteze la ei în spital. ”În timpul oricărei spitalizări, există şanse mici şi limitate de a obţine o infecţie nozocomială, posibilitate faţă de care noi luăm toate măsurile de prevenţie”, au mai precizat reprezentanţii spitalului belgian, unitate unde au ajuns opt răniţi din Bucureşti. 

Un uriaş scandal legat de infecţiile din „spitalele ucigaşe” a izbucnit săptămâna trecută, după ce un medic de la Spitalul de Arşi din Bucureşti a povestit pentru tolo.ro că unii răniţi în incendiul de la “Colectiv” au murit din cauza infecţiilor cu bacterii luate din spitale. Oficialii spitalului au confirmat că trei răniţi au pierdut într-adevăr lupta cu viaţa din această cauză. În incendiul de la “Colectiv”, din 30 octombrie, şi-au pierdut viaţa 60 de persoane şi alte câteva zeci au fost rănite. 29 de pacienţi sunt trataţi în acest moment în spitale din străinătate, iar 24, în Bucureşti.

Cei opt răniţi care au ajuns în spitalul belgian au fost transferaţi pe 7 noiembrie, cu o aeronavă militară. Ei fuseseră internaţi la mai multe unităţi spitaliceşti din Bucureşi, şi anume: Spitalul Militar Central  „Dr. Carol Davila”, Spitalul „Bagdasar-Arseni”, Spitalul de Arşi, Spitalul „Sf. Ioan”, Spitalul Elias şi Spitalul „Grigore Alexandrescu”.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
appetizers 6281840 1280 jpg
BeFunky collage   2025 12 28T141808 406 jpg
mirabela gradinaru foto captura video digi24 png
police 6847526 1280 jpg
etilotest
machiaj roșu  foto   Shutterstock jpg
lac webp
bALEA laC jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net