Remedii pentru combaterea indigestiei după masa de Sărbători

Ultima actualizare:

Bucatele tradiţionale de Crăciun şi de Anul Nou, precum piftia, toba, cârnaţii, lebărul sau dulciurile de casă, consumate în exces, pot provoca indigestii. Cele mai frecvente simptome ale acestei afecţiuni sunt greaţa, vărsăturile, balonările şi arsurile la stomac.

Pentru ca starea de sănătate să nu ne dea bătăi de cap, meniul de sărbători trebuie să fie echilibrat. Din dieta de fiecare zi nu trebuie să lipsească proteinele, glucidele şi grăsimile, dar acestea nu trebuie consumate în exces.

„De sărbători suntem tentaţi să ne înfruptăm din preparate tradiţionale, însă trebuie să ne gândim la condecinţe", precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie. Anturajul este cel care ne stimulează, de obicei, să mâncăm mai mult decât trebuie şi să ciocnim mai multe pahare. După o masă copioasă, întreg aparatul digestiv are de suferit. Cele mai frecvente neplăceri care pot apărea sunt crizele biliare şi enterocolitele, care solicită intervenţia medicului.

Salcâmul şi gălbenelele scad aciditatea

Când apar primele simptome ale indigestiei, precum migrenele, balonările, greaţa, arsurile la stomac, trebuie consultat specialistul. Când acesta a stabilit diagnosticul, respectarea dietei individualizate este foarte importantă în perioada de recuperare. Fitoterapeutul Eugen Giurgiu recomandă ceaiurile de mur, de coada şoricelului, de afin sau de anghinare.

De asemenea, o infuzie călduţă din flori de salcâm calmează durerea. Şi efectele hiperacidităţii se tratează cu infuzie de salcâm.

Sunt eficiente 3 căni de ceai pe zi. Ceaiurile din flori de gălbenele sau de petale de trandafir de dulceaţă sunt binevenite în toate afecţiunile gastrice şi intestinale.

Combateţi balonările cu infuzii din farmacia casei: anason, chimen, coriandru şi gălbene, care au un efect rapid.

Tratamentul cu ceai de coada- şoricelului trebuie urmat o săptămână. Infuzia se prepară din 3 linguriţe de plantă care se infuzează în 300 ml de apă clocotită, timp de zece minute. Ceaiul se bea călduţ. Tratamentul cu flori de salcâm trebuie continuat 14 zile, după declanşarea indigestiei. O ceaşcă de infuzie se prepară dintr-o linguriţă de plantă şi 250 ml de apă clocotită.

Sucul de grapefruit reglează secreţia de bilă. Cura cu două căni pe zi, continuată o lună, reglează secreţia şi eliminarea bilei.

Supa de morcovi sau apa de orez vă sunt de mare ajutor în cazul diareei. Dacă aceasta este asociată cu crampe intestinale intense, trebuie să aplicaţi pe abdomen comprese cu bitter suedez. De asemenea, pâinea prăjită, unsă cu ulei de măsline presat la rece, este un excelent pansament gastric.

Alimente interzise:

După o indigestie, în următoarele 3-4 săprămâni trebuie să eliminaţi din dietă mezelurile, conservele, lactatele fermentate, băuturile alcoolice şi pe cele carbogazoase, dulciurile de patiserie şi de cofetărie care conţin multe grăsimi şi ciocolată.

Evitaţi complicaţiile

Mâncaţi în linişte şi mestecaţi bine alimentele. Astfel, uşuraţi procesul de digestie. După o masă copioasă, nu vă culcaţi imediat, pentru că sucurile gastrice „inundă" esofagul. Faceţi puţină mişcare în aer liber. Dacă apar primele simptome ale indigestiei, nu vă îndopaţi cu medicamente pe care nu le-aţi folosit niciodată.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
bucharest jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
edesia ro 202207 miedul bautura straveche din miere de albine 02 1024x684 jpg
image png
motanul max universitate vermont facebook jpg
dunare budapesta jpeg
giurgiu 1 jpg
Palatul Normanzilor, Sicilia (@Shutterstock) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net