Tradiţii pentru spor şi sănătate la praznicul Izvorul Tămăduirii

Ultima actualizare:

Istoricul sărbătorii

 Potrivit tradiţiei, sărbătoarea are o istorie veche de 1500 de ani şi aminteşte de o minune petrecută pe vremea evlaviosului Leon cel Mare, cu puţin timp înainte ca acesta să ajungă împărat. Legenda spune că Leon cel evlavios şi binecredincios se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Aici a întâlnit un bătrân orb. Leon l-a luat de mână şi s-a oferit să-l călăuzească. În scurt timp, Leon a constatat că orbul era un om luminat de Dumnezeu care obişnuia să le spună creştinilor că în pădurile imperiale sunt izvoare şi lacuri ocrotite de Maica Domnului, protectoarea sihaştrilor retraşi în acele locuri. Legenda mai spune că prinşi în discuţii legate de Învierea Domnului, cei doi s-au rătăcit în pădurea deasă , iar orbul i-a cerut lui Leon apă de băut. După multe căutări, Leon s-a întristat că n-a găsit nici o sursă de apă potabilă.  Atunci a auzit o voce :”Nu este nevoie să te osteneşti, Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui întunecaţi ! Atunci vei cunoaşte cine sunt eu!” Leon a urmat întocmai sfatul primit „ de sus”, iar orbul şi-a recăpătat în mod miraculos vederea. Când s-a înfăptuit minunea, orbul a exclamat: „ Maica Domnului eşti aici! Te-am găsit!”. Copleşit de cele petrecute, Leon a îngenuncheat şi a rostit la rândul lui: „ Am văzut Lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată. Aici este izvorul tămăduirilor, fântâna dătătoare de sănătate”! Înţeleptul orb i-a prezis lui Leon că, în curând, va ajunge împărat. Profeţia orbului s-a împlinit şi prima  grijă a împăratului Leon a fost să ridice o biserică, aproape de izvorul tămăduitor. După ce a băut apă din sursa vindecătoare, s-a însănătoşit, după o grea suferinţă, însuşi împăratul Justinian. La Istanbul, denumirea actuală a vechii cetăţi a Constantinopolului, turiştii se pot închina într-o biserică cu hramul Izvorul Tămăduirii, ridicată în secolul al XIX-lea . La subsolul acesteia există un paraclis ce datează din secolul al V-lea , care adăposteşte şi azi izvorul cu apă tămăduitoare din vremea împăratului Leon.

 Tradiţii pentru spor şi sănătate

 În toate lăcaşurile ortodoxe de cult, la oraşe şi la sate, în această zi se săvârşesc, după o rânduială specifică Săptămânii Luminate, slujbe de sfinţire a apei, numită Agheasma Mică. După slujba de  sfinţire, preoţii îi stropesc pe credincioşi cu apă binecuvântată cântând troparul: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău”. În credinţa populară, acest cântec de binecuvântare, rostit de preot în timp ce mulţimea credincioşilor este stropită cu apă sfinţită, are un rol purificator, de îndepărtare a energiilor negative şi a pagubei.    

 Apa sfinţită acum are efecte dovedite asupra sănătăţii fizice şi spirituale. În tradiţia populară, bolnavii care beau agheasma se înzdrăvenesc. Din această agheasmă se bea dimineaţa, înainte de micul dejun. De asemenea, cu Agheasma Mică se stropeşte locuinţa, cu excepţia băii.

 Asimilarea Maicii Domnului ca Izvor al Tămăduirii nu este întâmplătoare, deoarece Aceasta este mijlocitoarea noastră către Iisus, este cea care a suferit pentru fiul său pe drumul Crucii. De aceea, creştinii îi cer ajutorul la ceas de necaz.

 În unele zone ale ţării se mai practică „jurământul juvenil”. Ceremonia se face în fiecare an cu prilejul acestei sărbători între tineri cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, pe criterii de prietenie, de afinitate sufletească şi de sex. Tinerii trebuie să împlinească mai multe rituale, să-şi jure loialitate şi să facă schimb de obiecte cu valoare sentimentală: un colac, un vas de lut, o lumânare. Tradiţia de a se lega şi de „ a se da de-a verii şi verişoarele”şi înfârtăţitul –legământ juvenil legat până la moarte  între băieţi  are drept scop ajutorul reciproc în cele mai dificile momente ale vieţii.  Şi persoanele mature mai fac acest legământ, spunându-şi surate, fârtaţi, veri şi verişoare, comportându-se ca şi cum ar fi rude. Scopul principal al acestui legământ este acela de a fi de ajutor celui cu care s-a legat, până la moarte.

  În ziua praznicului

 Credincioşii se pot ruga în lăcaşuri care poartă hramul sărbătoriiÎn Bucureşti, la  Biserica Izvorul Tămăduirii , Mavrogheni ( Strada Monetăriei nr.4, sectorul 1, lângă Muzeul Ţăranului Român)

 Cele mai cunoscute Izvoare Tămăduitoare

 Izvorul Tămăduirii din Mânăstirea Dervent în  Dobrogea, Pe aceste meleaguri, Sf. Apostol Andrei a săvârşit numeroase minuni. De atunci, apa izvorului curge şi astăzi, păstrându-şi puterile miraculoase asupra sănătăţii.

 La Mânăstirea Ghighiu, credincioşii, care asistă la slujbă, se pot bucura de ajutorul primit de la renumita  icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului  şi de la apa sfinţită la  Izvorul Tămăduirii, situat în curtea  mănăstirii.

 Un alt izvor cu apă vindecătoare ,în jurul căruia se adună  mii de credincioşi, este  la Mânăstirea Horăicioara din judeţul Neamţ.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net